Cultura

Albumul de familie: CASTELUL CANTACUZINO

Gheorghe Grigore Cantacuzino, zis şi „nababul”, datorită uriaşei sale averi, pune, în anul 1901, piatra de temelie a castelului din Buşteni, care va fi inaugurat zece ani mai târziu, în anul 1911. Castelul a fost proiectat de arhitectul Grigore Cerchez în stil neo-românesc şi a fost executat din blocuri de piatră cioplită dublate la interior cu zidărie de cărămidă. Având o suprafaţă de peste 3000 mp, construcţia cu evidente influenţe brâncoveneşti (loggia sălii principale orientată către Valea Prahovei, cu pietrăria sa lucrată cu multă migală sau foişorul), aminteşte, ca aspect, de Palatul de la Mogoşoaia. Castelul este o construcţie pavilionară, compusă din trei aripi dezvoltate în jurul unei curţi interioare, dominată de corpul principal şi de turnul cu foişor al acestuia şi a fost amplasat în extremitatea nordică a vastului domeniu al Cantacuzinilor, care cuprindea toată Zamora şi zona Piatra Arsă, întinzându-se din albia râului Prahova până în golul alpin al munţilor Baiului şi de la graniţa Buşteniului cu Azuga până la cea cu Sinaia (valea Sipa). Curtea, străbătută de un drum carosabil şerpuit, care te conduce urcând lin spre castel, oferindu-ţi în trecere variate perspective, a fost şi ea atent desenată de peisagiştii vremii, cu alei pavate, cu o grotă antropică şi mai multe fântâni arteziene. Tot în curte, se mai găseau o clădire anexă pentru personal şi o bisericuţă adusă din Maramureş, azi dispărută, aşezată pe un mai vechi amplasament datând se pare din 1800.
Confiscat de regimul comunist, castelul a funcţionat multă vreme ca spital-sanatoriu pentru angajaţii Ministerului de Interne. Este greu să-ţi imaginezi astăzi, şiruri de paturi metalice albe aliniate pe parchetul impecabil din fastuoasele săli cu tavane din lemn pictat sau doctori şi pacienţi forfotind în lumina multicoloră a vitraliilor veneţiene, trecând dintr-o camera în alta prin uşile masive de stejar sculptat purtând stema familiei Cantacuzino. Tot în acea perioadă, castelul, păzit zi şi noapte cu străşnicie, a fost acoperit treptat de vegetaţie, dispărând, practic, din peisajul Buşteniului. Revendicat de urmaşii Cantacuzinilor şi redobândit după un lung şir de procese, vândut mai apoi de câteva ori, castelul Cantacuzino şi-a redeschis azi porţile, reintrând în circuitul turistic public, frumoasele sale încăperi proaspăt restaurate împreună cu minunata lui curte curăţată de vegetaţia care o năpădise, putând fi din nou vizitate.
La castel, puteai ajunge din drumul Bucureşti-Braşov traversând râul Prahova pe cele două poduri metalice construite în aceeaşi perioadă, unul în Buşteni, care apare în ilustratele vremii, şi un al doilea în Poiana Ţapului. Primul a fost „modernizat”, fiind înlocuit cu brutalitate, iar cel de-al doilea se chinuie încă să reziste acţiunii inconştiente a celor care exploatează pietriş din albia râului chiar în imediata lui vecinătate, a celor care îi distrug balustradele din fier, a celor care transportă pe el greutăţi cu maşini din ce în ce mai mari, greutăţi pentru care podul nu a fost calculat iniţial, a celor care, în loc să acorde minimul respect acestui monument centenar, curăţându-l şi vopsindu-l din când în când, îl maltratează, acoperind stratul original de piatră cubică cu un strat gros de asfalt, împovărându-l o dată în plus. Tot de numele Cantacuzino este legată şi amintirea vechiului teren de golf construit pe moşia acestuia în perioada Regelui Carol al II-lea. Considerat ca fiind cel mai frumos din Europa la acea dată, terenul se găsea pe malul stâng al Prahovei, între valea Zamora şi valea Sipa, pe un platou înierbat căruia şi azi i se mai spune „golf”. În anul 1989, tot acest domeniu era încă liber. Azi, aici s-au emis autorizaţii şi s-au construit câteva sute de case noi. Pentru un teren de golf sunt necesare câteva zeci de hectare de teren. Aşa că nu iţi poţi face un teren de golf aşa, din când în când, în fundul curţii. În Buşteni ne aflăm în faţa unui straniu paradox: în acelaşi loc, o generaţie zideşte un pod pe care o alta îl dărâma. Tot la fel, o generaţie construieşte un teren de golf, o alta îl confiscă şi pe urma îl dă „clasei muncitoare”, care îl populează cu case, iar generaţia de azi, îşi propune amenajarea unui nou teren de golf în locul celui distrus cu bună ştiinţă, doar acum câteva zeci de ani. Pe unde se afla oare populaţia acelui loc, atunci când s-au hotărât şi înfăptuit toate acestea? arh. Nicolae Dan MANEA

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co