Actualitate

World Bikini Model, la Buşteni

Participantele la finala pe ţară a World Bikini Model s-au distrat la mijlocul săptămânii trecute, pe Valea Prahovei, la Fun Park-ul din Buşteni.

Primarul localităţii, Emanoil Savin, a fost prezent în mijlocul fetelor în parcul de distracţii, dar şi la concurs, în calitate de membru al juriului. Marea finală Worl Bikini Model a avut loc la Braşov şi a adus câştig de cauză bucureştencei Florina Trandafir, de 18 ani. Aceasta va reprezenta ţara la World Bikini Model 2011, în China şi Taiwan, în perioada 10 august – 6 septembrie. Veşti bune şi pentru prahoveni: Bianca Iordache, de 19 ani, din Sinaia, va participa, în septembrie, la competiţia Best Bikini Look, din Malta. O prezenţă agreabilă a fost şi cea a Lenei Rohozneanu, soţia handbalistului de la UCM Reşiţa Mihai Rohozneanu, care prin participarea sa şi-a câştigat dreptul e a reprezenta România la „Miss Airlines” din Malta, primul concurs de gen din Europa care se va desfăşura pe un aeroport.
Pe locul doi la concursul Worl Bikini Model s-a clasat Mădălina Pamfilie, din Focşani, iar pe cea de-a treia treaptă a podiumului a urcat Sandra Pristavu, din Bacău. A. R.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co