Lângă Şcoala Sanatorială Voila, a fost recent modernizată o clădire, astfel încât să fie locul potrivit pentru un Centru pentru Situaţii de Urgenţă.
Câmpina nu avea un spaţiu în care să fie găzduite, temporar, persoanele cu probleme sociale. Administraţia locală a cheltuit pentru acest aşezământ peste 300.000 de lei.
„S-au amenajat şapte camere, dintre care două apartamente, iar celelalte garsoniere, care vor avea fiecare câte două paturi supraetajate. De asemenea, există şapte grupuri sanitare, sală de mese, biroul administratorului şi bucătăria”, a explicat primarul municipiului Câmpina, Horia Tiseanu.
În acest centru, totul este modern cu spaţii generoase şi privelişte liniştitoare. Aşezământul va fi administrat de o fundaţie cu scopuri caritabile. „Nu va fi aici un centru rezidenţial, nu vom avea oameni care să stea ani de zile; perioada de şedere este de maxim trei luni de zile, până când se va găsi o altă locaţie pentru aceste persoane: fie le vom duce acasă la familiile lor, fie vor fi duse la un cămin social”, a mai spus Horia Tiseanu.
Lucrările sunt pe ultima sută de metri. După ce va fi amplasat şi mobilierul, centrul destinat situaţiilor de urgenţă va primi persoanele nevoiaşe, cărora li se vor asigura toate condiţiile necesare. D. R.