Vecine, vecine…
În viaţă nu-ţi este dat să-ţi alegi rudele dar nici… vecinii. La asta s-au gândit mai mulţi tineri din Ploieşti, care locuiesc în aceeaşi zonă a oraşului şi care, pe baza unor neînţelegeri mai vechi, săptămâna trecută au ajuns la bătaie. Conflictul care inițial a fost doar unul verbal a degenerat, aşa că doi dintre ei au distrus maşina celui cu care se certau, folosindu-se de un topor. Victima susţine chiar că ar fi fost ameninţat şi cu o armă de foc. Scandalul s-a terminat când la fața locului au ajuns oamenii legii. „În urma cercetărilor demarate de poliţişti s-a constatat că, într-adevăr, cei doi au folosit un topor pentru a distruge maşina victimei. În acelaşi timp, trebuie menţionat faptul că la faţa locului nu au fost găsite urme care să ateste şi folosirea armelor de foc”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, Daniel Radu.
Cercetările sunt continuate faţă de toţi participanţii la conflict, măsurile legale urmând a fi aplicate de polițiști în vederea asigurării unui climat de siguranţă civică în zona producerii incidentului. M. B.