Turism

Valea Prahovei are căutare

Ofertele hotelierilor de pe Valea Prahovei lansate pentru perioada verii prind la public.

Chiar dacă este criză, mulţi români nu au renunţat la vacanţa din timpul verii şi aleg să vină în unităţile de cazare de la poalele Bucegilor. Hotelierii din staţiunile montane vor să-i atragă la munte şi pe cei care până acum mergeau la mare. Au tăiat din preţuri cât au putut de mult, iar rezultatele au şi început să apară. Pentru următoarele weekend-uri, gradul de ocupare se apropie de 90%, aşa că dacă vreţi să mai prindeţi un loc, rezervaţi-l din timp.

E bine și în tranzit
„Turiştii români, în special, încep să-şi petreacă vacanţele şi în zona de munte. Sunt şi turişti care se află în tranzit spre litoral, sau dinspre litoral şi aleg să se cazeze la munte o noapte sau două. Ofertele speciale pe care
le-am lansat, respectiv „Stai patru nopţi şi plăteşti trei”, sau „Weekend în doi”, încep să devină foarte atractive şi interesante pentru turişti. În afara serviciilor clasice de cazare, mic dejun şi alte mese, am inclus şi facilităţile la hotel, precum piscină, saună, masaj şi jocuri”, a precizat directorul agenţiei de turism hotel, Ciprian Stanciu. Hotelierii de pe Valea Prahovei spun că au reuşit, datorită calităţii serviciilor şi a preţurilor bune, să-şi fidelizeze clienţii. Aşadar, sezonul estival nu este deloc unul slab pe Valea Prahovei.
Zona rămâne în preferinţele turiştilor români datorită frumuseţii şi a numeroaselor activităţi montane care se pot efectua în staţiuni. A. A.

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co