Politica

UNPR Câmpina îşi consolidează forţa politică

Vineri, 2 septembrie, sala „Constantin Radu” din cadrul Casei de Municipale Cultură „Geo Bogza” a devenit neîncăpătoare, aici fiind ţinute şedinţa de constituire a Biroului Politic Permanent al filialei UNPR Câmpina şi alegerile pentru preşedinţia acestei organizaţii.

Singurul candidat pentru şefia filialei a fost Auraş Chivu, cel care, după ce a asigurat conducerea interimară, a fost ales cu unanimitate de voturi.
Filiala UNPR Câmpina, venind în întâmpinarea criteriilor pe care se bazează politica acestei formaţiuni,  pare să încerce, să aducă un suflu nou, strângând un nucleu de tineri intelectuali. Actuala conducere este constituită din Ciprian Morariu (secretar), Ioan Drăgan (vicepreşedinte), Carmen Voinea (preşedintele Organizaţiei de Femei), Robert Sandu (preşedintele Organizaţiei de Tineret), Cristian Minculescu (vicepreşedinte), Robert Alin Ibrian (vicepreşedinte), Andrei Corneanu (vicepreşedinte), Cristian Şerban (vicepreşedinte), Simona Bucătaru şi Ionel Apostol (membri ai biroului permanent). „Biroul s-a constituit din persoane relativ tinere, media de vârstă fiind în jur de 30 de ani. Bineînţeles că este un birou care se poate lărgi. Avem printre noi sociologi, psihologi, profesori. Căutăm oameni care, ca şi noi, să-şi dorească să activeze în politică, să-şi dorească să realizeze ceva benefic pentru cetăţenii pe care îi reprezintă. Dorim să vină alături de noi acei oameni care au o gândire nouă, altruistă, neatinsă de interese personale, meschine. Avem în organizaţie şi mai ales în conducerea biroului, oameni care trăiesc pe picioarele lor, din sfere diferite, având propriile afaceri mai mici sau mai mari. Este o dovadă, o demonstraţie că au putut realiza ceva în viaţă, cu propriile puteri, având un fundament nu doar material ci şi moral, că se pot implica politic în viaţa comunităţii”, a ţinut să precizeze liderul UNPR, Auraş Chivu.
La dispoziţia cetăţenilor
Noua conducere a filialei UNPR Câmpina îşi propune ca obiective ce pot consolida forţa politică a acesteia „atragerea de noi membri, de apropiere faţă de cetăţeni prin organizarea unor întâlniri, prin care se va promova politica ce se doreşte a fi făcută, spre binele comunităţii. Se urmăreşte ca în măsura posibilităţilor să se încerce rezolvarea problemelor, în acest sens oricine putând să se adreseze direct, telefonic, în fiecare miercuri între orele 17.00-18.00, pentru stabilirea unei întâlniri. Cazurile pot fi prezentate senatorului Sorin Chivu, încercându-se rezolvarea pe cale legală, în funcţie de specificul fiecărei situaţii”, a mai spus Auraş Chivu.
La întrunirea de vineri au mai participat preşedintele organizaţiei judeţene, dr. Raluca Anghelache şi Nicoleta Iordăchiţă, consilierul senatorului UNPR, Sorin Chivu.  Carmen NEGREU

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co