Actualitate

Un deputat de Prahova readuce cartierul Mitica Apostol in atentia autoritatilor

Cartierul Mitică Apostol, deși parte a Ploieștiului, nu ajunge aproape niciodată pe lista de priorități a autorităților. Pentru acest motiv, deputatul USR de Prahova Dan Rădulescu a efectuat recent o vizită aici, în încercarea de a-l aduce în atenția municipalității, chiar dacă nu ne aflăm încă în campanie electorală.

Deputatul s-a deplasat în acest cartier care adăpostește aproape 600 de familii, a stat de vorbă cu oamenii și a vizitat mai multe câteva străzi. A discutat cu locuitorii despre principalele probleme ale comunități, printre care străzile neasfaltate în realitate, dar care în acte par că figurează a fi asfaltate, canalizarea inexistentă, lipsa rețelei pentru apă, desființarea postului de poliție locală fără justificare, rețeaua electrică subdimensionată, aruncarea gunoaielor pe locurile virane și existența ambroziei.

Dan Rădulescu a promis că va face o serie de interpelări către Primăria Ploiești, Electrica, Apa Nova și Direcția de Sănătate Publică, prin care va cere lămuriri asupra tuturor acestor probleme. Mai mult, parlamentarul a afirmat că va face publice răspunsurile primite de la autorități și, în funcție de acestea, va reveni în cartierul Mitică Apostol pentru a stabili, împreună cu locuitorii de aici, următorii pași pentru rezolvarea problemelor.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co