Taxe şi impozite mai mari din 2010
Veşti proaste pentru contribuabili. Guvernul a hotărât să majoreze taxele şi impozitele locale cu 20 %, de la 1 ianuarie 2010. Este vorba despre impozitele percepute pentru case, terenuri şi maşini. Măsura nu este pe placul plătitorilor de dări. Sunt îngroziţi că, de anul viitor, trebuie să scoată mai mulţi bani din buzunar. „Am o părere proastă despre această decizie. Ni mi se pare normal ce se întâmplă. Nu este un moment bun pentru această majorare. Mi se pare că există o discrepanţă enormă între veniturile noastre şi cheltuieli. Am vecini care abia se mai descurcă cu banii pentru că au salariile foarte mici”, a spus Marina Cristea din Sinaia. Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a declarat că această măsură trebuia luată şi că era solicitată de mai mult timp de către administraţiile locale. Contribuabilii nu privesc cu ochi buni această decizie şi se aşteaptă ca, în lunile următoare, criza financiară să îşi pună amprenta tot mai mult în buzunarele lor. „Este anormal ce se întâmplă. Mă uit că tot mai mulţi oameni rămân fără serviciu, au copii la şcoală, datorii la bănci. Cred că măsura Guvernului este absurdă, mai ales într-o perioadă în care totul merge prost din punct de vedere financiar. Am văzut că sunt primării care au probleme cu bugetul, însă asta nu înseamnă că trebuie să plătim tot noi taxe şi impozite mai mari. Trecem printr-o perioadă foarte grea şi cred că aceste măsuri nu sunt cele mai potrivite pentru a atrage bani către administraţiile locale”, a precizat Ion Pietriceanu din Azuga. Cei mai afectaţi vor fi însă deţinătorii de spaţii comerciale. În cazul lor, dările s-ar putea majora chiar şi de patru ori. Vor resimţi creşterea impozitării mai ales persoanele care deţin mai multe imobile şi autoturisme.Adelina ANEI