Turism

Târgul Turismului Montan 2012

Staţiunea Buşteni a găzduit, în ultima parte a săptămânii trecute, cel mai mare târg de turism organizat vreodată în zona Văii Prahovei.

Zeci de reprezentanţi ai unităţilor de cazare şi ai agenţiilor de turism au ocupat standurile amenajate special pentru această manifestare şi au încercat, prin ofertele prezentate, să atragă un număr cât mai mare de turişti în staţiune. “Târgul de Turism Montan a fost organizat în premieră pe Valea Prahovei. În afară de prezentarea ofertelor turistice am avut şi Forumul Zăpezii şi Turismului Montan”, a declarat organizatorul Târgului de Turism Montan, Mihai Totpal.
Hotelierii nu au pierdut prilejul şi au venit la târg cu oferte tentante, atât pentru sărbătoarea de Crăciun, cât şi pentru Revelion. “Pentru persoanele care au dorit să achiziţioneze oferte de Crăciun şi Revelion mai devreme, respectiv până la 1 Decembrie, am pregătit o reducere de cinci procente”, a declarat Cornel Ispirescu, şef recepţie la una dintre unităţile hoteliere de pe Valea Prahovei.
De la târg nu au lipsit, însă, nici producătorii de delicatese sau meşterii populari. Timp de câteva zile, turiştii şi localnicii au avut posibilitatea să deguste produse bio, de la brânzeturi, până la siropuri de fructe şi gemuri fără conservanţi sau arome artificiale şi totodată la târgul din Buşteni au fost prezenţi şi producătorii de articole vestimentare şi încălţăminte de cea mai bună calitate, unii dintre ei veniţi din alte localităţi din ţară.

Dezbateri şi distracţie
În paralel cu activităţile susţinute de comercianţii şi reprezentaţii agenţiilor de turism instalaţi în cortul central sau pe strada Fântânii, în sălile de conferinţă ale Centrului Cultural “Aurel Stroe” au avut loc diferite dezbateri pe teme turistice susţinute de specialişti în domeniu. Duminică, în ultima zi a Târgului de Turism Montan, vizitatorii au avut parte şi de un concert de muzică folk susţinut de Cătălin Ungureanu şi Adi Bezna, pe scena Centrului Cultural. Adrian BURCEA

Targul National Imobiliar
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co