În ultimele zile, România a fost împărţită în două: o parte a celor care au stat acasă şi una a celor care au mers la muncă. Orice deosebiri de rasă, limbă, cultură, apartenenţă religioasă, stare socială… au dispărut, s-au diluat într-una singură, expresie a voioşiei neamului.
Toată lumea şi-a exprimat mulţumirea de a fi liber sau regretul de lucra, într-o ţară învăluită într-un miros şi un fum gros de grătare, care a ajuns să fie un fel de tămâie socială. El este cel care îţi aduce, măcar preţ de-o masă copioasă, liniştea, senzaţia plăcută că trăieşti bine.
Câteva zile dedicate pastramei, cefei de porc, pieptului de pui, cârnaţilor şi, bineînţeles, mititeilor, în care nici măcar legea nu a mai contat, în care totul a fost dincolo de bine şi de rău. Care lege? Cea a picnicului, tichia de mărgăritar legislativă care ar fi trebuit să interzică aprinderea focului în spaţiile neamenajate.

Ca şi cum vreunul dintre noi de asta a dat credit prin vot unor parlamentari fripturişti…
Noroc că noi, românii, avem exerciţiul derogării, încălcării, anulării, exerciţiul trecutului cu vederea. Că altfel, cum Dumnezeu să meargă şpriţul?  Adrian RADULESCU