Actualitate

Străzi în lucru la Telega

Cum le-a permis vremea, s-au apucat de asfaltări. Administraţia comunei Telega are în plan modernizarea unor drumuri din localitate, care însumează 540 de metri. În această zonă viaţa oamenilor nu era una roz, pentru că pietrişul o lua la vale la primele ploi. Dar înainte de a începe asfaltarea, se cuvine ca şi conducta de apă să fie schimbată. “Facem înlocuirea conductei de apă, pentru că avem în proiect și licitație făcută pentru asfaltarea celor două străzi, adică zona Zăfodie și zona Podul lui Cocoș”, a declarat primarul comunei Telega, Ilie Gheorghe.
Conducta veche de peste 40 de ani putea ridica oricând probleme. Ca să nu se cheltuiască banii din buget în zadar, administraţia a luat decizia de a o înlocui înainte de importanta investiţie. „Trebuie specificat că această lucrare se face cu utilaj închiriat de la o firmă din Câmpina, iar restul lucrărilor se fac în regie proprie și practic nu cheltuim decât banii de manopera, a utilajului și materialelor, în rest cheltuielile vor fi minore pentru aceste lucrări”, a mai spus primarul Ilie Gheorghe.

Şi alte zone din comuna Telega stau la rând pentru modernizare. D. R.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co