Actualitate

Specialişti în furturi de locuinţe

La doar 15 ani, doi copii din Ploieşti au devenit specialişti în furturi din locuinţe. În mai puţin de două luni de zile aceştia au reuşit să spargă 13 locuinţe din oraş, „preferatele” lor fiind apartamentele cu tâmplărie tip termopan, situate la parterul blocurilor.
„D. Niculae şi C. Robert, ambii în vârstă de 15 ani, din Ploieşti, sunt „specializaţi” în furturi din locuinţă, „preferatele” lor fiind apartamentele cu tâmplărie tip termopan, situate la parterul blocurilor de unde sustrăgeau în special electrocasnice. Până în prezent, în sarcina lor a fost reţinută comiterea a 13 astfel de furturi, poliţiştii reuşind ca într-o singură zi să recupereze peste 70% din bunurile sustrase de cei doi”, a declarat insp. Dan Radu, purtător de cuvânt al IPJ Prahova.
Cei doi minori şi-ar fi continuat activitatea infracţională mult timp de acum încolo dacă poliţiştii Secţiei 1 din Ploieşti, nu ar fi dat de urma celor doi chiar când se pregăteau să dea o nouă spargere. Minorii  au fost conduşi la sediul Poliţiei, din cercetările efectuate de judiciariştii Biroului de Investigaţii Criminale, rezultând că aceştia sunt principalii suspecţi în cazul mai multor furturi din locuinţe comise în perioada august-septembrie 2011. Minorii vor fi prezentaţi Serviciului de Medicină Legală Ploieşti în vederea expertizării neuropsihiatrice pentru stabilirea discernământului, în funcţie de rezultatul cercetărilor urmând a fi luate măsurile legale. Cel mai probabil aceştia vor ajunge la şcoala de corecţie. M. B.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co