Spaţii turistice scoase la vânzare
Avalanşă pe Valea Prahovei, dar nu de zăpadă, ci de hoteluri şi pensiuni scoase la vânzare. Criza financiară a afectat afacerile proprietarilor unităţilor de cazare, iar acum, în fiecare staţiune, găsim cel puţin cinci astfel de oferte.
Multe investiţii nici nu au fost gestionate corect, spun specialiştii, însă, de cele mai multe ori, decizia de a vinde o astfel de unitate a venit în urma încasărilor mici şi a cheltuielilor foarte mari. Dacă, până acum câtva timp, ofertele agenţiilor pe acest sector cuprindeau mai mult vile şi pensiuni construite doar de câţiva ani şi situate în zone periferice ale staţiunilor, iată că, mai nou, sunt scoase la vânzare şi hoteluri mari, aflate de mulţi ani pe piaţa turistică, unităţi care aveau o imagine bună la nivel naţional. „Avem, începând din 2009, o serie de oferte în acest domeniu şi majoritatea sunt situate în staţiuni consacrate, adică Sinaia, Buşteni, Azuga şi Predeal. Preţurile la aceste unităţi turistice încep de la 200 de mii de euro şi pot ajunge chiar la 5,5 milioane de euro”, a precizat Mihai Totpal, directorul unei agenţii imobiliare.
Preţuri
De exemplu, un spaţiu turistic situat în Predeal, în zona Malul Ursului, cu 10 camere şi cu o suprafaţă de 484 mp şi teren aferent de 1.000 mp, se vinde la preţul de 400.000 de euro. În Buşteni, preţul unei unităţi de cazare cu 26 de camere ajunge la 1.600.000 de euro, iar în Sinaia, o pensiune cu 13 camere este scoasă la vânzare cu preţul de 650.000 de euro. Oferta agenţiilor imobiliare a crescut în ultimul an şi chiar au fost încheiate şi tranzacţii, deoarece sunt investitori interesaţi să-şi deschidă o afacere la munte, mai ales că se apropie sezonul rece, iar staţiunile vor fi asaltate de turişti. „Majoritatea ofertelor sunt dotate cu tot ceea ce trebuie, sunt incluse în circuitul turistic, iar cei care doresc să achiziţioneze acest gen de imobil pot continua afacerea chiar de a doua zi după ce au semnat contractul. Este unul din cele mai bune momente pentru o astfel de tranzacţie, iar investitorii contactaţi dau semnale că sunt interesaţi de astfel de imobile”, a mai adăugat Mihai Totpal. Mulţi proprietari au preferat să şi scadă din preţul iniţial, pentru a atrage clienţi. Astfel, sunt vile cu trei sau patru camere care, acum un an şi jumătate, costau 400.000 de euro, iar acum se vând la 250.000 de euro. Multe agenţii imobiliare nu percep comision de consultanţă în această perioadă, aşa că cei care doresc să investească pe Valea Prahovei pot prospecta piaţa, pentru a alege cea mai bună ofertă. A. A.