Actualitate

Sobă explodată în clasă

Cinci elevi ai Grupului Şcolar de Transporturi Ploieşti au simţit pe pielea lor ce înseamnă să nu-şi asculte profesorii. Săptămâna trecută, au umblat la soba pe gaze din clasă şi au provocat o explozie care i-a rănit şi a provocat şi pagube materiale. În urma incidentului, Prefectura Prahova a dispus ca în toate şcolile să se facă verificări cu privire la respectarea normelor de securitate. Pompierii au simulat un incendiu la instituţia respectivă, iar diriginţii vor fi obligaţi să mai explice încă o dată normele de protecţie în clasă.

Marţea trecută, la ora 8,25, elevii clasei a IX-a G din cadrul Grupului Şcolar de Transporturi Ploieşti erau în pauză, când au observat că flacăra sobei se stinsese, conform declaraţiilor date de cei implicaţi. Unul dintre ei a încercat să reaprindă focul cu o brichetă, dar nu a reuşit din prima, şi gazele acumulate în sobă au provocat o explozie care i-a speriat pe toţi cei din instituţie. Bucăţile de teracotă au zburat în toată clasa, lovindu-i pe cinci dintre elevii aflaţi în apropiere. Mai mult, suflul puternic a spart geamurile de la uşa sălii de curs, dar şi de la o uşa din apropiere. Spre norocul lor, copiii, cu vârste de 15 şi 16 ani, au scăpat cu răni uşoare. După intervenţia medicilor de la Ambulanţă, ei au ajuns la Spitalul de Pediatrie din Ploieşti. Li s-au făcut mai multe investigaţii şi au fost lăsaţi să plece acasă, întrucât nu necesitau internare.
În ceea ce priveşte pagubele, din fericire, explozia nu a fost urmată de incendiu. La faţa locului au sosit echipaje de poliţie şi pompieri, care au făcut constatările necesare.

Bubuitură cu instructaj făcut
Conducerea liceului a declarat că elevii semnaseră norme de securitate în instituţie şi că li se adusese la cunoştinţă de nenumărate ori ce ar putea păţi dacă umblă la sobă. În plus, sobele fuseseră verificate în luna noiembrie a anului trecut şi erau în regulă. “Sobele stau deschise câteva ore de dimineaţă şi până se constată că în sală este cald. Apoi ele se închid, dar nu de către elevi, ci de o persoană autorizată de mine. A fost un accident stupid, care se putea întâmpla oricui”, a declarat directorul Grupului Şcolar Transporturi, Anca Ciobotaru.

Măsuri după incident
A doua zi, toate autorităţile implicate au început să ia măsuri. Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Prahova a făcut anchetă în unitatea cu pricina, iar Prefectura a dispus verificări pentru prevenirea incendiilor în toate unităţile şcolare, mai cu seama în cele 17 din judeţ care se încălzesc cu sobe pe gaze. Diriginţii vor prezenta la orele lor mai multe informaţii cu privire la prevenirea unor astfel de incidente. În plus, la liceul unde s-a produs explozia, pompierii au făcut o simulare de incendiu, în urma căreia toată lumea şi-a dat seama că elevii habar nu au ce trebuie să facă în situaţii de acest gen. Cei 400 de elevi din 15 clase abia au ieşit în curtea şcolii, asta şi din cauză că imobilul, destul de vechi, are scările înguste ce nu permit o evacuare în regulă. Cât despre elevul vinovat de producerea exploziei, acesta riscă cel mult să i se scadă nota la purtare. El este integrat în învăţământul obligatoriu şi va fi mustrat pentru fapta sa. Soba distrusă, estimată la 2.500 de lei, nu va fi plătită de către părinţii copilului, pentru că aceştia oricum nu au de unde, ci cheltuiala va fi suportată din fondul şcolii sau, după cum spune chiar inspectorul şef al ISJ Prahova, Gheorghe Borovină, profesorii din unitate ar putea strânge benevol banii pentru o nouă sobă. Raluca EPARU

Targul National Imobiliar (TNI)
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co