Şinele de cale ferată, în atenţia hoţilor
În cursul săptămânii trecute, polițişti locali din Ploiești au depistat în zona Căminului Social Rafinorilor, între calea ferată industrială a rafinăriei din zonă și strada Mimiului, cinci bucăți de șină de cale ferată, de aproximativ 3,5 m lungime.
Hoţii au apărut câteva minute mai târziu pentru a le lua și a le valorifica la unul din centrele de colectare a fierului vechi.
„Polițiștii locali au monitorizat zona în scopul depistării persoanelor care au sustras și depozitat acele bucăți de șină, acestea făcându-și apariția în scurt timp la fața locului și au început să încarce șinele într-un atelaj hipo.
La apariția polițiștilor locali, persoanele în cauză au devenit recalcitrante și au abandonat atelajul și materialul furat.
Dintre acestea, a fost identificat un bărbat în vârstă de 43 de ani, domiciliat în municipiul Ploiești”, a declarat Lavinia Dumitrescu, purtător de cuvânt Poliţia Locală Ploieşti.
Ulterior, cazul a fost preluat de polițiștii Secției nr. 4. M. B.






