Simptom de gripă porcină
Dacă ar fi gripa porcină o damă bine, suficient de înaltă şi obligatoriu blondă, poate am duce-o mai bine în vremurile prezente. Cum şi-a făcut ea de cap prin hotel, pe la Sinaia, cu vreo 40 de turişti în doar câteva zile, cum l-a băgat în boale pe edilul Ploieştiului, pentru a merge, apoi, şi la şcoală, la Ceptura, ca să salveze aparenţele unui sex frumos şi educat, nu era exclus să fie invitată să intre în rândurile din faţă, pe fotoliile mai mult sau mai puţin împieliţate, ale vreunui partid. Poate aşa rămânea dama să ţină companie unui grup mai restrâns…
Dar, din păcate, porcina nu e o boală de partid, ci una generală, care, într-un fel sau altul, ne-a cuprins pe toţi cu febra ei. Ne-a aruncat în spitale, bătrâni şi copii laolaltă, ne-a ţintuit la pat, ne-a adunat la cozi în pragul cabinetelor medicale, ne-a împărţit în două tabere – a vaccinaţilor şi cea a contestatarilor- şi chiar a ucis câţiva dintre noi.
Pare a fi un duşman invizibil, cu nume conspirativ AH1N1, care poate pândi de pe bara metalică de care te prinzi în autobuz, de pe clanţa uşii de la intrarea în alimentară, din respiraţia colegului de serviciu, din strângerea de mână a celui mai bun prieten sau chiar de pe buzele iubitei. O, Doamne, chiar şi de acolo?
De-ar fi gripa asta deşteaptă, şi nu blondă, aşa cum mi-am imaginat-o eu, poate ar da dovadă şi de puţină demnitate şi ar pleca de unde a venit. S-ar retrage în eprubeta vreunui laborator sau s-ar ascunde definitiv într-o formulă chimică. Nu de alta, dar noi avem, oricum, destule pe cap.
E criză şi aşa o iarnă… Adrian RADULESCU