Actualitate

Sapte dosare penale pentru soferi beti in Prahova

Șapte dosare penale întocmite pe numele unor șoferi prinși beți la volan. Acesta este bilanțul acțiunilor de control derulate la finalul săptămânii trecute de polițiștii din Prahova. Recordul în materie, dacă se poate spune astfel, l-a înregistrat un prahovean care avea 1.00 mg/l alcool pur în aerul expirat, la momentul testării cu aparatul etilotest.

Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Prahova, au constatat infracțiuni de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului agenți de la Postul de Poliție Florești (un bărbat de 34 de ani, 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat), Secția nr. 1 Ploiești (un bărbat de 30 de ani, 0,50 mg/l), Biroul Rutier Câmpina (un bucureștean de 24 de ani, 0,44 mg/l) și de la Poliția Comarnic (un localnic de 27 de ani, 0,90 mg/l). Cea mai mare concentrație de alcool în aerul expirat au depistat-o polițiștii din Bușteni. În urma testării unui conducător auto din localitate, etilotestul a indicat 1,00 mg/l.

Cu toții au fost transportați la spital, în vederea recoltării de probe biologice de sânge. S-au întocmit dosare penale pentru infracțiunea de conducere sub influența alcoolului.

Totodată, au mai fost întocmite trei dosare penale pe numele unor prahoveni care circulau cu autovehicule cărora le expirase valabilitatea numerelor de înmatriculare, iar un altul este cercetat pentru că a fost depistat conducând, deși avea acest drept anulat.

Poliția avertizează că va derula controale similare și în perioada următoare.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co