Actualitate

Consultatii gratuite oferite la Tomsani de zeci de medici voluntari

O nouă acțiune din cadrul Campaniei “Sănătate pentru Sate”, derulată de Patriarhia Română, a avut loc, recent, în comuna prahoveană Tomșani.

Astfel, zeci de medici voluntari, care au lăsat deoparte oboseala de după gardă sau faptul că se aflau în concediu, au oferit consultații de specialitate pentru mai mult de 150 de persoane care locuiesc în localitatea prahoveană, cele mai multe dintre ele fiind de vârsta a treia și cu probleme de sănătate, dar care nu au nici posibilități financiare și nici cum să se deplaseze la oraș.

Majoritatea dintre aceștia se rezumă la a merge la medicul de familie, pentru că este mai aproape de casă, și nu este nevoie să se deplaseze zeci de kilometri către cabinetele specialiștilor de la Ploiești. În aceste condiții, vizita voluntarilor organizației de binefacere Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a picat numai bine pentru bătrânii care au evitat, din diferite motive, să se prezinte în fața unui medic specialist pentru examinări amănunțite.

Veniți cu aparatura specifică pentru realizarea de ecografii, EKG-uri sau pentru alte cinci examene medicale specifice consultațiilor de specialitate, medicii au avut ocazia să primească mulțumirile din suflet ale oamenilor din Tomșani, mulțumiri care au adus – potrivit declarațiilor doctorilor prezenți – cea mai mare bucurie pentru fiecare dintre cadrele medicale.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co