Responsabilitatea alegerii

Poate acum, mai mult ca oricând, fiind doar cu câteva zile înaintea unor alegeri în care ne vom desemna autorităţile locale, e bine să ne întrebăm cine sunt politicienii.
Răspunsul pare a fi la îndemâna fiecăruia, la îndemâna experienţelor noastre individuale şi colective trăite cotidian, cel puţin de la ultimele alegeri încoace. Este, oare, bine şi suficient să-i gândim pe politicieni doar din exterior, doar privind şi simţind în jurul nostru? Ştiu, le-am văzut intenţiile şi realizările în spitale, pe străzi, în zerourile din coada pensiilor, în şcolile copiilor noştri, în farfurie la cină, în listele cu şomeri…
Dar în interior…, în interior nu găsim niciun indiciu? Politicienii sunt un altfel de „noi”. Mai buni, mai răi, mai foarte răi, sunt, într-un fel sau altul, asemeni nouă, tuturor celor care îi votăm sau îi respingem, tuturor celor care îi tolerăm, le trecem cu vederea sau îi ignorăm.
Acum, e momentul să privim în noi, să adunăm toate speranţele, toate idealurile noastre şi ale copiilor noştri şi, privind apoi spre cei care vor să ne conducă, să alegem unii, după chipul şi asemănarea lor.
Aşa vom construi o relaţie directă, vom acorda dreptului de a alege importanţa capitală pe care, de fapt, o are şi vom deveni, poate, cu toţii mai responsabili. Într-un fel sau altul, ulterior, alegerile politicienilor ajunşi în exerciţiul funcţiilor publice sunt şi alegerile noastre. Adrian RADULESCU