România nu este un caz fericit… Din păcate, mulţi dintre noi nu trăiesc în normalitatea pe care poate ar merita-o şi nici măcar nu mor aşa cum şi-ar dori, simplu şi fără a înghiţi nodul amar al nepăsării autorităţilor.

În acest context  al existenţei cotidiene, mulţi sunt cei care spun că s-au săturat până peste cap de ceea ce reprezintă universul politic, unul atât de invers şi pervers, gândit şi simţit prin comparaţie cu universul lor, de oameni născuţi şi crescuţi în simplitatea socială a naţiei. Şi totuşi, acum, ar trebui să fim altfel… De câteva zile, din cutia poştală, mă priveşte răsturnat, sprijinit în creştetul pozei, un politician. Nu l-am scos, nu l-am luat cu mine în apartament, nu l-am aruncat, nu l-am mototolit… Nici măcar nu am atins flyerul de campanie. L-am lăsat aşa, întemniţat, încarcerat în cutia poştală, hrănindu-l zilnic, la întoarcerea acasă, exact cu ceea ce-şi doreşte acum de la mine: cu atenţie! Nu-i arunc, însă, mai mult de o privire, dar încă nu ştiu dacă acest fapt trebuie pus pe seama lipsei mele de interes sau a cruzimii, a răzbunării, a plăcerii sadice de a vedea cum îi vine sângele în cap. Dar nu, cutia poştală nu e un pat de spital, pe care să fim uitaţi până la moarte…Îi dau atât lui, pentru că le dau mai multă atenţie celorlaţi, cocoţaţi pe panouri, lipiţi pe geamuri, scrişi pe bannere… Acum trebuie să fim altfel, trebuie, cu toţii, să-i privim, să-i ascultăm, să-i întrebăm, să-i pipăim până la sens, la semnificaţie, pentru a ne putea face o idee, una pe care să o aşezăm pe calea viitorului nostru, al tuturor. Adrian RADULESCU