Administratie

Primarul Câmpinei, Horia Tiseanu, despre momentele delicate ale acestui mandat

La final de mandat şi în pragul unei noi campanii electorale, primarul municipiului Câmpina, Horia Tiseanu, face o scurtă analiza a acestor ultimi patru ani şi vorbeşte despre unele dintre investiţiile importante, constestate din diverse direcţii. Se ştie deja că Horia Tiseanu va candida pentru un nou mandat de primar din partea PDL şi „nu e vorba de funcţie sau privilegii, ci de dorinţa de a-mi duce la bun sfârşit toate proiectele”.

În câteva cuvinte, cum aţi descrie acest mandat care se apropie de final?
Cred că a fost şi este, pentru că mai sunt câteva luni până la alegeri, cel mai bun mandat al meu ca primar al Câmpinei. Şi spun acest lucru gândindu-mă în primul rând la investiţiile pe care am reuşit să le realizăm, la fondurile extrabugetare pe care am reuşit să le atragem şi, nu în ultimul rând, la colaborarea foarte bună cu Consiliul Local. Să nu uităm că acesta este mandatul în care, la Câmpina, s-a construit un bazin de înot, este aproape gata pasajul suprateran care face legătura cu DN1, avem un sens giratoriu, au fost modernizate foarte multe străzi, alei şi parcări, s-a construit un nou bloc ANL pentru tineri, a fost finalizată lucrarea privind îmbunătăţirea alimentării cu apă în zona de nord a municipiului şi mai sunt multe lucrări despre care aş putea să vorbesc ore bune. Aşa cum aş putea să vorbesc şi despre finanţările câştigate anul trecut pentru lucrări care încep în acest an. Doar cine nu vrea nu vede ce s-a făcut în localitate în ultimii ani.
Unele dintre investiţiile pe care le-aţi enumerat au fost însoţite, totuşi, de anumite scandaluri, de atacuri venite în special din partea opoziţiei. Ne referim la sensul giratoriu, la bazinul de înot, chiar şi la modernizarea Căii Dacia…
Doar nu vă aşteptaţi ca opoziţia să mă laude! Eu am mai spus-o: nu există şcoli de primari. Înveţi totul din mers. Important este să-ţi asumi responsabilitatea în faţa alegătorilor şi în faţa legii, iar eu mi-am asumat această responsabilitate. Toate aceste lucrări despre care vorbiţi s-au realizat în conformitate cu prevederile legale. Opoziţia, în special PNL, insistă asupra faptul că sensul giratoriu a costat foarte mult şi mă atacă pe această temă chiar dacă am explicat de foarte multe ori public tot ceea ce ţine de costurile lucrării. S-a spus că sensul giratoriu a costat ba şase, ba şapte miliarde de lei vechi, lucru care nu este deloc adevărat şi pot demonstra oricând asta.
„Sensul giratoriu a costat 3,57 miliarde lei vechi. Nu 6, nu 7 miliarde!”
Cât a costat exact sensul giratoriu de la intersecţia Bulevardului Carol I cu străzile Oituz şi Pictor Grigorescu?
Preţul de contract al firmei câştigătoare a licitaţiei a fost de 357.733 lei noi, adică 3,57 miliarde lei vechi (inclusiv TVA). Iar în această sumă au fost incluse: proiectul tehnic, demolarea sistemului rutier existent, realizarea de noi trotuare şi montarea unor borduri noi, ramforsarea sistemului rutier, inclusiv realizarea de insule de separare a benzilor rutiere şi a unei bretele pe direcţia Gară-Centru, realizarea unei alveole pentru staţia de autobuz din Strada Oituz şi alte lucrări de siguranţă a circulaţiei cum ar fi semnalizările şi marcajele.
Separat am plătit 202.480 lei noi, deci 2 miliarde de lei vechi, cu tot cu TVA, societăţii Electrica Muntenia Nord pentru lucrările legate de devierea reţelelor electrice, adică pentru proiectul electric, taxele de branşare, cabluri noi de 10KV şi trasee subterane noi, care alimentează întreprinderile din zonă, dar şi alţi consumatori, înlocuirea şi montarea unui nou stâlp de tip SFP 8-15.
În concluzie, suma totală a fost de puţin peste 550.000 lei (5,5 miliarde lei vechi), sumă ce cuprinde ambele contracte şi alte cheltuieli aferente cum ar fi taxele către Inspecţia de Stat în Construcţii, Casa Socială a Constructorului şi dirigintele de şantier etc.

Pasajul suprateran
este aproape gata
La Calea Dacia, a fost sistată temporar finanţarea. V-a creat probleme acest lucru?
A fost, poate, cel mai greu moment al anului trecut. Modernizarea Căii Dacia este o lucrare foarte importantă, pentru care am obţinut fonduri europene de aproape 6 milioane de euro. Cred că am fost şi urmăriţi de un oarecare ghinion, deoarece nu a fost vina noastră când s-a pus problema aplicării corecţiei de 5% din valoarea cotei asigurate din fonduri europene. Contractul fusese declarat eligibil inclusiv de către Ministerul Dezvoltării Regionale. Eu consider în continuare că s-a făcut o nedreptate Câmpinei. Totuşi, având în vedere că este o lucrare importantă şi cu fonduri mari, mă bucur că am depăşit cu toţii momentul acesta delicat şi că vom finaliza lucrarea fără nici un fel de probleme. Recepţia lucrării se va face la sfârşitul lunii martie 2012.
Poate ar fi bine să reamintiţi ce s-a întâmplat atunci…
Comisia Europeană a decis, la un moment dat, întreruperea plăţilor până când Guvernul a remediat deficienţele constatate de inspectorii UE la investiţiile din unele judeţe, apoi au fost verificate toate lucrările finanţate prin Programul Operaţional Regional – Axa Prioritară 2, printre acestea numărându-se şi modernizarea Căii Dacia. La Câmpina, ADR Sud-Muntenia ne-a reproşat că am inclus în lucrare şi execuţia reţelelor de iluminat pentru pasajul suprateran care se realizează la ieşirea din municipiu spre DN1. Este aceeaşi problemă care a dus la întârzierea demarării lucrărilor la pasajul suprateran, noi judecându-ne cu Autoritatea Naţională de Reglementare în acest domeniu şi obţinând o sentinţă judecătorească definitivă şi irevocabilă în favoarea administraţiei locale câmpinene. Până la urmă, am fost penalizaţi cu 5%, dar am depăşit acest moment, finanţarea europeană a fost reluată, iar lucrarea este gata în proporţie de 90%.
„Bazinul de înot e al Câmpinei.
Nu-l ia Tiseanu acasă!”
Bazinul de înot a dus Câmpina în toată presa centrală şi s-a vorbit mai mult negativ despre acest obiectiv. Pentru că, imediat după inaugurare, bazinul a fost închis. Nu credeţi că administraţia locală a avut mult de pierdut atunci, în special la capitolul imagine?
Eu cred că lucrurile nu au fost prezentate corect. Pentru o parte a presei a contat mai mult că premierul de atunci, dl. Emil Boc, a jucat tenis de masă şi că doamna ministru Udrea a purtat o rochie roşie. Lucrarea în sine a fost lăsată la o parte.
Din punctul meu de vedere, bazinul de înot era şi este o investiţie foarte bună pentru Câmpina. Dovadă stă faptul că zi de zi bazinul este plin. Noi nu am gândit această investiţie ca pe o afacere. Să nu uităm că acest bazin este destinat în primul rând copiilor şi elevilor din municipiu. Ei au acces gratuit, învaţă să înoate şi apoi să se perfecţioneze.
Nu, nu cred că imaginea noastră a fost afectată. Inaugurarea a constituit un moment deosebit, au venit aici premierul Emil Boc, ministrul Elena Udrea şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase. Nu s-a rostit vreun cuvânt despre politică, ci doar despre nevoia comunităţii locale de a beneficia de un bazin de înot. Iar problema administrării bazinului a fost rezolvată destul de repede. A fost şi pentru noi un lucru nou şi ne-am dorit să nu greşim. Cei care critică această lucrare ar trebui să meargă acolo să-i vadă pe copii. Bazinul este al Câmpinei, nu-l ia Tiseanu acasă! C.V.

Targul National Imobiliar (TNI)
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co