Primar prahovean, trimis in judecata pentru pornografie infantila

Primarul comunei prahovene Șotrile a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești pentru pornografie infantilă. Dosarul se află deja pe rolul Tribunalului Prahova, fiind înregistrat pe 12 noiembrie.
Bogdan Davidescu mai este cercetat în libertate și pentru alte infracțiuni grave aduse de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism precum șantaj și act sexual cu un minor.
El a fost audiat luna trecută la sediul DIICOT din Ploiești, procurorii făcând percheziții atât la domiciliul său cât și la biroul său din primărie, de unde au ridicat mai multe sisteme informatice și medii de stocare a datelor informatice în vederea continuării cercetărilor.
Primarul don Șotrile susține că este nevinovat și respinge toate acuzațiile. ”Am fost la parchet și am dat declarație. Nu s-a dispus nicio măsură împotriva mea. Sunt victima unei răzbunări”, susține Bogdan Davidescu.
Relația cu tânăra respectivă era de notorietate, fiind recunoscută și de șeful primarului pe linie politică, în speță Bogdan Toader, președintele PSD Prahova.