Prea puţine locuinţe sociale
Lipsa locuinţelor sociale rămâne în continuare o problemă a oraşului Plopeni.
Peste douăzeci de familii aşteaptă încă din 2009 să obţină o astfel de locuinţă. Problema a fost rezolvată parţial, în urmă cu doi ani, cănd primăria a cumpărat un fost cămin al Uzinei Mecanice Plopeni, oferind tinerilor peste 80 de camere. Insuficient însă, pentru numărul mare de solicitaţi. Două dintre cele mai norocoase familii, vor putea totuşi, în luna februarie, să obţină o astfel de cameră.
“Am reziliat două contracte pentru că aceste familii nu respectă regulamentul de ordine interioară. Fac scandal şi distrug îmbunătăţirile făcute acolo. Voi da camerele celor care au nevoie”, a declarat Dragoş Niţă, primar Plopeni.
Din cauza lipsei fondurilor, primăria nu a putut reabilita în întregime fostul cămin.
Doar pentru reabilitarea termică şi pentru introducerea încălzirii vor trebui alocaţi de la bugetul local, apoximativ, zece miliarde de lei vechi. M. B.