Actualitate

Prahovencele sunt in top cu cele mai multe primariţe şi femei parlamentar

Poze-Gala-OFL-1Organizaţia Judeţeană Prahova a fost premiată la categoria „Organizaţia cu cei mai mulţi aleşi uninominali”, alaturi de organizaţiile judeţene din Cluj şi Hunedoara.

Preşedinta Organizaţiei Femeilor Liberale-Prahova, Viorica Vasile a declarat că nominalizarea obţinută stimulează şi mai mult dorinţa femeilor liberale de a lupta pentru atingerea unor obiective. „ Ne-am propus ca peste 3 ani judeţul Prahova să fie pe primul loc la categoria „Cele mai multe femei alese uninominal in toate funcţiile: de consilier local, consilier judeţean, parlamentar şi primar.

Organizaţia PNL Prahova va susţine de asemenea, toate proiectele de la nivel naţional, pentru că doar prin unitate, vom putea reuşi să ducem mai departe toate proiectele şi iniţiativele importante. La nivelul organizatiei noastre, am beneficiat de sprijinul PNL Prahova, Mircea Roşca, care a fost intotdeauna alaturi de femeile liberale”.

Poze-gala-OFL-2La sfarsitul sâptămânii trecute, a avut loc la Teatrul Constantin Nottara, Gala Femeilor Liberale, ediţia a II-a, care a adus în sală peste 340 de reprezentante din toata ţara. Gala Organizaţiei Femeilor Liberale este un eveniment în care sunt evidenţiate filialele merituoase şi sunt premiate organizatiile care au promovat femei in calitate de alese locale si parlamentare. Evenimentul marchează încheierea unui an de muncă şi de proiecte derulate de către femeile liberale. Sunt premiate rezultatele obţinute în urma  străduinţei  şi eforturilor de peste an a doamnelor liberale. Anul 2012 a fost un an cu mare încărcătură politică, şi femeile liberale au fost angajate în  trei campanii electorale importante.

La Gala au participat, alături de doamnele care au reprezentant organizaţiile OFL din toată ţara, şi mulţi lideri ai PNL: Crin Antonescu, preşedinte PNL, Norica Nicolai, vicepreşedinte PNL, Varujan Vosganian, Eugen Nicolăescu, Adina Vălean, Mircea Roşca preşedinte PNL Prahova, Viorica şi Mircea Ionescu Quintus.

Lucia-Ana Varga, preşedinte al Organizaţiei Femeilor Liberale, a declarat: „Le-am premiat pe colegele noastre care s-au implicat în bataliile politice pentru a promova iniţiative în interesul cetăţenilor, am premiat colegele care au ales să părăsească funcţiile din organizaţie pentru a-şi folosi expertiza profesională în instituţiile guvernamentale şi pe cele care din postura de reprezentanţi ai societăţii civile au fost alături de noi în acţiunile pe care le-am derulat. Am arătat şi de această dată ca în centrul preocupărilor noastre politice este familia şi că vom căuta în continuare cele mai eficiente soluţii la nevoile ei.”

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co