PNL Câmpina stârneşte politica locală
Dacă în campania electorală, jucătorii politici locali au reuşit cât de cât,
să-şi ţină nervii în frâu, iată că la prima conferinţă de presă a PNL-iştilor, ies la iveală nemulţumirile acestora cu privire la anumite declaraţii făcute public de către primarul Horia Tiseanu.
PNL Câmpina a organizat o conferinţă de presă pe 13 iunie la care au participat preşedintele filialei, Virgil Guran şi contracandidatul primarului PDL Horia Tiseanu la alegerile locale din 10 iunie, alături de Florin Frăţilă, care a câştigat funcţia de consilier şi Enache Dragomir, membru în Biroul Local Permanent.
Virgil Guran a ţinut să mulţumească atât cetăţenilor care l-au votat cât şi celor care au avut alte opţiuni pentru alegerea primarului.
Totodată a precizat că încă nu a luat o decizie în legătură cu mandatul pentru care va opta, respectiv cel de consilier local sau judeţean, neexcluzând posibilitatea să participe la alegerile parlamentare din toamnă, pentru o funcţie de deputat.
„Alegerea mea depinde şi de modul în care ne vom înţelege cu PSD în algoritmul local.
Cred că ar trebui să păstrăm un echilibru şi în alianţa cu PSD, iar dacă eu plec, acest echilibru se va strica. PNL va rămâne cu trei consilieri, în timp ce PSD va avea cinci. Voi discuta cu colegii din USL.
Poate că doctorul Călin Tiu va dori să se retragă şi să lase locul unui liberal, nu ştiu, deocamdată” a spus liderul PNL.
„…viceprimarul va ascuţi creioane în Câmpina…”
Aşa cum se cunoaşte deja, în Consiliul Local Câmpina, USL a obţinut opt mandate de consilieri, dintre care patru aparţin PNL iar alte patru, PSD. PDL-iştii au şapte consilieri iar PP-DD, patru. Virgil Guran nu a ascuns faptul că se poate încerca o alianţă locală cu PP-DD.
În altă ordine de idei, Guran a precizat că nu-l interesează postul de viceprimar.
„Afirmaţia primarului că viceprimarul va ascuţi creioane în Câmpina este o glumă proastă, sincer să fiu, făcută pe banii contribuabililor. Nu mi se pare normal ca să aibă această atitudine. Viceprimarul este un om important în oraş!” a spus Virgil Guran, considerând drept o lipsă de respect această atitudine a lui Horia Tiseanu la un post de televiziune, faţă de instituţia primăriei, pentru celelalte partide cât şi pentru cetăţenii oraşului.
Mult mai virulent a combătut afirmaţiile primarului, noul consilier local PNL, Florin Frăţilă, care este şi patronul unei publicaţii cu vechi tradiţii în Câmpina.
„Eu întreb un singur lucru, care e atât de strigător la cer. De unde atâta aroganţă la băiat’ ăsta, care e putred în spatele lui! Dacă îl căutăm în tot ceea ce a făcut în aceşti ani, băiatul ăsta o să aibă mari probleme! De unde atâta aroganţă la acest om care a ajuns primar, mergând cu sacoşa în ultima zi de campanie prin Turnătorie, la oamenii aceia săraci şi vai de mama lor. Pe mine, cel puţin, mă depăşeşte să văd un personaj cu atâta infatuare, cu atâta aroganţă, care vine la televizor să spună că o să ascută Guran creioane ca viceprimar” a spus Florin Frăţilă, părând aş „ascuţi” condeiul de jurnalist.
Va fi interesant în continuare de urmărit, reacţia lui Ion Dragomir, ce se prefigurează a fi din nou viceprimarul Câmpinei, ştiut fiind, aciditatea cu care dă replici unor astfel de manifestări. Şi asta, cu atât mai mult cu cât nimeni nu poate contesta aportul adus municipiului Câmpina de către Ion Dragomir, în cei patru ani cât a fost viceprimar. Carmen NEGREU