Social

Pe aici nu se mai trece!

barieraLocuitorii satului Coslegi s-au săturat ca locuinţele să li se crape tot mai mult, pe zi ce trece şi să circule pe un drum care arată ca după bombardament, și au ținut calea basculantelor care duc materie primă la șantierul autostrăzii București-Brașov.

În cursul săptămânii trecute, aproximativ 20 de prahoveni din satul Coslegi, comuna Valea Călugarească, au ieşit în stradă şi au oprit camioanele încărcate cu zeci de tone de pietriş pentru autostrada Bucureşti-Braşov, în speranța că se va ține cont și de nemulțumirea lor și nu vor mai avea probleme din cauza traficului.
Oamenii au declarat că aşa nu se mai poate, că zilnic basculantele le fac viaţa un iad. „Trepidează casele, drumurile ni le-au stricat de tot, au încercat să facă ceva, dar mai rău s-a întâmplat, așa că noi pe aici nu le mai dăm voie să mai treacă”, a declarat o femeie. „Am ajuns de sar noaptea din pat, de teamă că o să pice peretele dinspre stradă peste noi. Până să vină aştia cu tonele lor de încărcătură, casa mea era în regulă. Au stricat tot şi nouă nu ne va da nimeni, nimic, înapoi”, a spus Marin Enache, un sătean al cărui imobil a fost afectat de tranzitul mașinilor de mare tonaj.

Reparații fără efect
Drumul este într-o stare jalnică şi, pentru a închide gura oamenilor, firmele care fac autostrada au încercat să repare cât de cât carosabilul, dar lucrările s-au dovedit a fi în zadar.
„Vă daţi seama că totul a fost o spoială aşa, pentru că asfaltul s-a crăpat la primul transport efectuat după reparaţie. Îşi bat joc de noi, asta e”, a spus şi Maria Ciubotaru.
Autorităţile locale au declarat că nu se pot opune tranzitării camioanelor prin comună, pentru că autostrada este un obiectiv de interes naţional. „Din nefericire, nu am putut decât să prezint situaţia Prefecturii Prahova.
Pe noi nu ne-a întrebat nimeni, nimic, când s-a decis construcţia autostrăzii”, a declarat primarul comunei Valea Călugărească, Vasilică Neacşu.
Probleme din cauza autostrăzii nu sunt doar în această localitate.
La Râfov, oamenii se află în aceeaşi situaţie, încât până la urmă, autorităţile locale au fost nevoite să semneze un contract cu firmele de construcţie prin care acestea se obligă ca la terminarea lucrărilor să repare drumul şi casele oamenilor, pe cât posibil.Raluca EPARU

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co