Patinoar pentru iarnă-vară
Parcul de distracţie de la Buşteni va oferi turiştilor şi localnicilor o nouă posibilitate de petrecere a timpului liber din această iarnă.
La baza parcului se va construi un patinoar artificial, funcţional atât iarna, cât şi vara. Luna aceasta va fi organizată licitaţia, urmând ca până la sfârşitul anului să fie executată lucrarea. Administraţia din Buşteni doreşte să îmbunătăţească oferta de petrecere a timpului liber pentru turişti atât iarna cât şi vara. „Sperăm ca în maxim o lună să aibă loc licitaţia pentru amenajarea patinoarului. Această lucrare va completa Fun-Park-ul din Buşteni şi este ultimul obiectiv pentru agrement în zona pârtiei Kalinderu. Este o noutate, un patinoar vară-iarnă, permanent, care va funcţiona cu gheaţă. Instalaţia de producere a gheţii este specială şi funcţionează până la 30 de grade Celsius. Diversificarea posibilităţilor de distracţie în Fun-Park urmăreşte aducerea unui număr cât mai mare de turişti în staţiunea Buşteni. Sperăm ca turişti să se simtă bine când vin la Buşteni, atât vara cât şi iarna”, a declarat administratorul domeniului schiabil din Buşteni, Adrian Vasilescu.
Înainte de Revelion…
Patinoarul ar trebui să fie gata la 31 decembrie, dar termenul poate fi modificat de procedurile de licitaţie. Banii pentru amenajarea unui ansamblu de acest gen, pentru toate anotimpurile, vin din finanţare locală şi din fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin programul Ski în România. C. B.