Imobiliare Valea Prahovei
Turism

Oferte de iarnă

E iarnă în toată regula în staţiunile de pe Valea Prahovei,  pe pârtii zăpada este numai bună pentru schi şi snowboard, iar hotelierii au lansat oferte tentante pentru toţi cei care doresc să petreacă un sejur la munte. Şi cum Ziua Îndrăgostiţilor se apropie, cea mai bună alegere este petrecerea unui weekend romantic, chiar şi până la data respectivă.
La Sinaia, într-un hotel de patru stele, pentru două nopţi de cazare, preţul este de 399 lei de persoană. „În primul rând, având în vedere că avem multă, multă zăpadă şi aşteptă turiştii să vină să se bucure de ea, avem şi câteva oferte speciale. Oferim un weekend romantic, cu două nopţi de cazare, cu mic dejun la cameră şi o masă festivă, o cină romantică şi mici surprize pe care le oferim turiştilor”, a declarat Ciprian Stanciu, director de vânzări la o unitate hotelieră de pe Valea Prahovei. Şi ofertele nu se opresc aici. Pentru o săptămână la munte cu familia se plătesc doar 199 de euro, iar unii hotelieri acordă nopţi de cazare gratuite pentru a-şi atrage clienţii.
Dincole de aceste avantaje, până la sfârşitul primăverii, turiştii sunt invitaţi să petreacă un sejur la munte cu 399 de lei de persoană.
Preţul include patru nopţi de cazare, mic dejun tip bufet şi masă cont, în valoare de 100 de lei. C. B.

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co