Editorial

Model de cercul vicios al naturii sociale

Poliţiştii ploieşteni sunt pe urmele unui bărbat care în urmă cu aproximativ două săptămâni a violat o copilă în vârstă de zece ani, după ce a intrat peste ea în casă şi i-a astupat faţa cu o cârpă înmuiată, probabil, în cloroform. Bestia cu faţă umană a mai violat şi domiciliul unei alte minore, dar nu a agresat-o sexual, speriat fiind de soneria unui telefon mobil.
Guvernanţii noştri sunt “pe urmele” poliţiştilor, dorind să disponibilizeze o parte dintre ei, pentru că nu mai există posibilitatea financiară de a le susţine salariile, selecţia, sigur contestabilă, urmând să fie făcută pe baza unui interviu pe teme profesionale. Politicienii cu faţă umană nu sunt la prima măsură în urma căreia este periclitată siguranţa publică.
Alegătorii sunt sau cel puţin ar trebui să fie “pe urmele” guvernanţilor, parlamentarilor, politicienilor şi tuturor celor care, graţie disciplinei de partid şi consecvenţei cu care şi-au urmat interesele personale, au aruncat ţara în haos. Nu este pentru prima dată. Au mai făcut asta, din patru în patru ani.
Rotindu-ne opinia în acest cerc social vicios, să spunem că poliţiştii vor prinde, până la urmă, infractorul, iar guvernanţii vor da afară poliţiştii… Doar noi vom face încă o dată rahatul… atât de praf, încât nici nu mai trebuie şters de pe urnă. Adrian RADULESCU

Targul National Imobiliar
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co