Sanatate

Medicina de familie, privată?

Ar fi bine să nu aveţi nevoie de serviciile medicilor de familie, şi asta pentru că, de la 1 iunie veţi fi nevoiţi să scoateţi bani din buzunar.

Medicii de familie sunt decişi să nu semneze contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate Prahova. Cadrele nu renunţă la protestul lor până când normele din contract nu vor fi schimbate. Cel mai mult îi nemulţumeşte diminuarea veniturilor cu 15-20%. “Este un afront adus cetăţenilor. Să nu uităm că ei sunt cei care au nevoie de consultaţii şi acte în contract cu Casa, adică analize, reţete. Considerăm că ei sunt primii care suferă şi nu ne face nicio plăcere să fim nevoiţi să suportăm o asemenea situţie ingrată”, a declarat dr. Mihaela Petrovici, din cadrul Colegiului Medicilor Prahova.

Vremea schimbărilor
“Este clar că acest segment de activitate va cunoaşte modificări majore în perioada următoare. Nu este exclusă nici ideea privatizării, date fiind condiţiile în care suntem obligaţi să ne facem meseria”, a declarat preşedintele Colegiului Medicilor Prahova, Simona Schnelbach.
Începând cu 1 iunie, medicii nu vor mai acorda nici trimiteri la medicii specialişti şi nici nu vor mai prescrie reţete compensate sau gratuite.
Mai mult, pacienţii vor fi nevoiţi să scoată bani din buzunar pentru o consultaţie.
Din cei 360 de medici de familie din Prahova,  250 au anunţat că nu vor semna Contractul Cadru  cu Casa de Asigurări de Sănătate Prahova.
Medicii de familie doresc modificarea a trei acte normative, respectiv contractul-cadru, ordonanţa privind permanenţa şi actul privind informatizarea şi raportarea online, toate acestea fiind îndelung contestate. M. B.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co