Sanatate

Spitalul Sinaia în clasa a IV-a de competenţă

De la 1 iunie, spitalele vor primi bani în funcţie de clasa de competenţă în care se încadrează. Cel din Sinaia, nu stă prea bine în clasament.

În România, 335 de unităţi spitaliceşti au primit ordine de clasificare. Dintre acestea, cele mai multe sunt în clasa a IV-a de competenţă, 92 sunt în clasa a V-a monospecialitate, în special de boli cronice, 35 sunt în categoria a III-a şi 14 în categoria a II-a.  21 de unităţi sanitare, majoritatea institute naţionale, sunt în clasa I M.  În urma clasificărilor şi la spitalul sinăian sistemul de finanţare va fi modificat. Acesta va primi bani pentru clasa a IV-a de competenţă. Deşi nu se ştie exact ce sumă va ajunge în conturile unității în urma noului mod de finanţare, conducerea instituției speră că aceasta va fi suficientă. “Am primit de la Ministerul Sănătăţii un ordin potrivit căruia Spitalul Sinaia a fost clasificat în categoria patru, fără niciun plan de conformare. Este un patru curat şi nu există posibilitatea să coborâm în nivelul de clasificare. Despre finanţare, încă nu ştim exact cum va fi. Nu pot spune deocamdată ce sumă vom primi, dacă va fi mai mare sau mai mică decât până acum”, a spus managerul spitalului Alina Filip.
Deocamdată, unitatea medicală din Sinaia nu poate avansa în gradul de competenţă. Pentru acest lucru, este nevoie de un computer tomograf şi de mai multe specialităţi cum ar fi oncologie, ortopedie şi boli infecţioase, iar şansele ca aceste lucruri să se realizeze în curând sunt mici.
Investiție
Pentru a reduce cheltuielile de întreţinere, la Spitalul Sinaia au fost montate panouri solare pentru încălzirea apei. Proiectul este realizat de Primăria Sinaia, cu finanţare printr-un program al Ministerului Mediului. Primarul consideră necesară această investiţie, mai ales într-o perioadă în care bugetul unităţilor sanitare este destul de mic şi orice economie este binevenită. „Este un proiect din fonduri europene, pe mediu, pe care noi l-am câştigat acum câteva luni. Prin montarea acestor panouri se va face economie la consumul de apă caldă. Spitalul avea nevoie de acest lucru. Cu banii care se economisesc se pot face alte investiţii şi reparaţii necesare”, a spus edilul Vlad Oprea.
Valoarea investiţie se ridică la 121.000 de euro. Claudia BÎRLĂ

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co