Manifestări de ziua vârstnicilor
La Ploieşti
„Culorile toamnei” în goblenuri
20 de pensionari din Ploieşti, membri ai Cercului de goblen, şi-au expus marţi lucrările în incinta Muzeului de Ştiinţele Naturii Prahova. Evenimentul face parte din suita de acţiuni care marchează Ziua internaţională a persoanelor vârstnice şi a încântat prin detalii şi culori. De altfel, expoziţia poartă un nume simbolic – Culorile toamnei – şi demonstrează că totul poate fi luminos chiar în toamna vieţii. Expozanţi şi vizitatori, toţi au fost încântaţi să descopere această artă. Expozanţii şi-au admirat unul altuia îndemânarea, iar vizitatorii au aplaudat minunăţiile făcute cu acul şi aţa colorată. „Pentru a face goblen, îţi trebuie mai întâi de orice pasiune. În funcţie de lucrare, pot munci şi un an. Această îndeletnicire am învăţat-o de la mama mea, de la care am un goblen vechi de peste 100 de ani. Nu e greu când îţi place ceea ce faci”, a declarat Maria Sârbu, expozant. Goblenul este o formă de exprimare artistică, ce îşi găseşte originea în atelierele meşteşugăreşti Gobelins, din Franţa secolului XVII. Rolul goblenurilor, în acea vreme, era de a îmbogăţi şi înfrumuseţa palatele Curţii Regale. Timpul a trecut, dar s-au păstrat intacte tehnicile iniţiale de lucru manual, perfecţionate până la nivel de artă. (R.E.)
Daruri pentru seniori
Sala mare a Teatrului Toma Caragiu din Ploiesti a găzduit, joi, spectacolul vieţii. A vieţii în doi, mai exact, pentru că 190 de cupluri, care au împlinit 50 de ani de căsătorie, au fost sărbătorite de către municipalitatea ploieşteană. Pentru nunta de aur, fiecare cuplu a primit cate 300 lei şi o diplomă. „Sărbătorim pe bunicii noştri, adică pe cei de la care am învăţat tot ce ne trebuie în viaţă. Acesta este respectul pentru o generaţie de care suntem mândri”, a declarat primarul Andrei Volosevici. Cu aceasta ocazie, am putut afla şi noi care este secretul unei casnicii aşa de îndelungate. Unele cupluri au spus că respectul este ceea ce contează cel mai mult într-o relaţie de lungă durată, altele că înţelegerea şi devotamentul, dar toţi au mărturisit că răbdarea şi dragostea este liantul absolut necesar pentru o legătură trainică. Tot joi, pensionarii care au avut de rezolvat diverse probleme la Casa de Pensii au fost aşteptaţi de către funcţionarii de aici cu flori şi bomboane. Vineri, venerabilele cupluri au fost aşteptate la restaurant şi la spectacole de teatru. (R.E.)
La Vălenii de Munte
Miss Senior 2009
Cine a spus ca bătrâneţea este urâtă cu siguranţă că nu a participat la Balul Seniorilor, organizat la complexul de servicii comunitare Sfânta Maria de la Vălenii de Munte. La eveniment au fost prezente 70 de persoane vârstnice, dar câteva bunicuţe şi câţiva bunici au participat la un concurs de frumuseţe, unde s-au întrecut în aptitudini care mai de care mai surprinzătoare. Au cântat, au spus epigrame şi au demonstrat că încă mai au ce arăta. La fel ca un adevărat concurs de miss şi mister, bătrâneii au prezentat ţinute de seară. Miss Senior 2009 a devenit doamna Melania Ududeac, care a dovedit că mai are încă eleganţa din tinereţe atunci când a defilat într-o rochie neagră de dantelă. Participanţii la bal provin din şase centre de îngrijire din Prahova şi, măcar pentru o zi, au simţit că sunt iar apreciaţi de cei din jur. Concursul a demonstrat că tinereţea nu stă neapărat în numărul anilor, ci în spiritul fiecăruia. (R.E.)
La Câmpina
Bijuterii muzicale
O floare pentru doamne şi un spectacol de muzică de calitate! Aceasta a fost surpriza pe care administraţia câmpineană a pregătit-o, pentru prima oară, persoanelor de vârsta a treia din Câmpina. „Bijuterii muzicale”, un spectacol pe muzica lui Jacques Offenbach, a reuşit să umple sala de la Casa Municipală de Cultură «Geo Bogza». Cei mai bucuroşi au fost pensionarii, care s-au bucurat de faptul că, într-un final, sunt şi ei băgaţi în seamă. La începutul spectacolului, pe scenă, au urcat şi reprezentaţii administraţiei locale, cei care au făcut posibilă desfăşurarea manifestării. Printre altele, primarul Horia Tiseanu a menţionat faptul că pensionarii meritau un astfel de spectacol, mai ales pentru faptul că, atunci când ai nevoie de ei, mereu strigă „prezent”. Este pentru prima oară când se organizează o astfel de manifestare pentru persoanele vârstnice din Câmpina. Însă, după primele ecouri, se pare că nu va fi şi pentru ultima oară. (Relu NISTOR)