Lupta pentru evitarea retrogradării se anunţă palpitantă!
– campioana prezentei ediţii este CSO Plopeni care s-a impus de-o manieră categorică.
– înaintea ultimei etape, se cunosc trei formaţii care, din sezonul viitor, vor activa
în Liga B Prahova.
– urmează meciuri „cod roşu” în ultima etapă, pentru desemnarea celorlalte retrogradate.
După consumarea penultimei etape (a XXXIII-a) al primului eşalon al fotbalului prahovean, interesul pentru evitarea retrogradării a crescut într-un ritm ameţitor. Deja se cunosc trei echipe care, din sezonul viitor, vor activa în Liga B Prahova: Gloria Vâlcăneşti, Voinţa Bălţeşti şi CS Păuleşti. După cum, probabil ştiţi, după terminarea acestei ediţii de campionat vor retrograda ultimele 6 echipe în cazul în care CSO Plopeni va pierde meciul de baraj sau ultimele 5 echipe şi asta în cazul în care plopenarii înving în jocul de baraj. Celelalte formaţii ameninţate cu retrogradarea sunt: Petrolul ’95 Ploieşti, CS Brazi, Podgoria Vadu Sapat, ASO Slanic, Petrolul II Ploieşti şi CS Băneşti-Urleta. De grijile retrogradării nu sunt scăpateTineretul Tomşani sau Unirea Urlaţi iar în ultimul act al actualei stagiuni fotbalistice prahovene, la primul nivel vor avea loc trei meciuri “cod roşu” pentru definitivarea clasamentului: Podgoria Vadu Săpat – Petrolul II Ploieşti, ASO Slănic – Unirea Urlaţi şi CS Brazi – Tineretul Tomşani. Unul dintre meciurile „cheie” al acestei penultime etape a fost Caraimanul Euro-Africa Buşteni – CS Băneşti-Urleta (vezi foto), joc ce rezolva măcar pentru una din combatante ieşirea din „zona minată”. După 90 de minute de joc alert, gruparea de sub Crucea de pe Caraiman a reuşit să se impună la limită (1-0), graţie golului spectaculos realizat de Boţu în minutul 19. Dar iată rezultatele complete ale etapei a 33-a :
CS Ceptura – Petrolul ’95 Ploieşti 1-0
Caraimanul Buşteni – CS Băneşti-Urleta 1-0
Tineretul Tomşani – Gloria Vâlcăneşti 4-2
FC Petrolul II Ploieşti – Victoria Fântânele 0-2
AFC Brebu – CS Brazi 1-1
Voinţa Bălţeşti – Podgoria Vadu Săpat 3-4
Unirea Urlaţi – CS Păuleşti 3-1
CSO Plopeni – ASO Slănic 1-1
Avântul Măneciu – Unirea Câmpina 3-2
Ultima etapă, programează, la finele acestei săptămâni, următoarele jocuri : CS Băneşti-Urleta – CS Ceptura, ASO Slănic – Unirea Urlaţi, Petrolul ’95 Ploieşti – CSO Plopeni, Unirea Câmpina – Caraimanul Euro-Africa Buşteni, CS Brazi – Tineretul Tomşani, Gloria Vâlcăneşti – Avântul Măneciu, Victoria Fântânele – AFC Brebu, Podgoria Vadu Săpat – FC Petrolul II Ploieşti, CS Păuleşti – Voinţa Bălţeşti.Cristian SBARNEA