La Ploiesti incepe dezinsectia de toamna

În perioada 03 – 15 septembrie 2018, suprafața domeniului public din Ploiești va intra într-un nou proces de dezinsecție.
Astfel, S.C. Coral Impex S.R.L. a emis un comunicat de presă în care precizează substanțele pe care le va folosi și măsurile pe care cetățenii trebuie să le ia pentru evitarea situațiilor neplăcute
Acestea sunt K-othrine Profi EC 250, având substanța activă deltamethrin, folosit pentru combaterea insectelor adulte;
Vectobac WG, având substanța activă bacillus thuringiensis, folosit pentru combaterea larvelor; Deadyna, având substanța activă cypermetrin, folosit pentru combaterea insectelor; Byopren 50 LML, cu substanța activă S-metropen, insecticide pentru combaterea larvelor.
Suplimentar pot fi utilizate și alte substanțe avizate de Ministerul Sănătății, cu acordul prealabil al beneficiarului.
Acțiunea se desfășoară în conformitate cu prevederile OMS 119/2014 și cu recomandările Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Microbiologie și Imunologie Cantacuzino privind activitățile de dezinsecție la nivel comunitar.
Pentru ca activitatea de dezinsecție să fie eficientă, aceasta trebuie efectuată în mod unitar, la nivelul întregii localități, atât pe domeniul public, cât și privat.
În acest sens, S. C. Coral Impex S.R.L. face un apel către cetățeni, asociații de locatari/proprietari, agenți economici și instituții publice să efectueze activitatea de dezinsecție pe proprietăți, în clădiri și în subsolul blocurilor, concomitent cu acțiunea municipalității.
În cazul în care condițiile meteorologice vor împiedica desfășurarea acestei acțiuni, perioada de efectuare a activității de deratizare va fi prelungită.