Administratie

„La Dumbravă” cu bovinele

Crescătorii de animale din comuna Băneşti au participat, duminica trecută, la o şedinţă cu o parte a aleşilor locali. Scopul întâlnirii a fost acela de a stabili demersurile care ar trebui facute  pentru accesarea de către crescători a unor fonduri.

Primul pe lista este concesionarea de către Primăria Băneşti a unui teren numit de localnici „La Dumbravă”, deoarece crescătorii pot beneficia de suvenţie de la APIA şi nu se pot înscrie pentru obţinerea ei dacă nu au teren. “Consider că această adunare a fost cea mai importantă din ultimii 15 ani, deoarece vrem să obţinem concesionarea a 15 hectare de izlaz şi să putem şi noi să afiliem asociaţia care deja e începută… Crezând că obţinem această concesionare beneficiem de suvenţie la suprafaţa pe care o folosim şi pentru fiecare bovină în parte”, a declarat preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Bovine „Dumbrava”, State Mustăţea. „Le-am precizat că nu este posibil deocamdată, întrucât Legea 2014/2011 este suspendată şi urmează ca până în iunie-august să apară o nouă lege a pajiştilor care să intre în vigoare şi în funcţie de prevederile acestei legi o să sprijinim crescătorii de animale, aşa cum am promis”, a declarat primarul comunei Băneşti, Gheorghe Stoica

Altă problemă…
În cadrul întâlnirii a luat cuvântul şi mediul veterinar al comunei, care le-a vorbit crescătorilor de animale despre importanţa crotalierii. „Asistentul meu Niţu Adrian, aţi văzut că vine din casă în casă şi vă roagă să-i crotaliaţi. Am rugămintea, pentru că localitatea Băneşti este o localitate cu probleme, să-i crotaliaţi, să-i identificaţi, să aibă cercelul acela în ureche… În caz că sunt probleme, aşa cum am avut şi anul acesta, nu puteţi fi despăgubiţi. Animalele, în România, în  Europa şi în Băneşti, în curţile noastre, sunt numai animalele identificate”, a explicat medicul veterinar Viorel Grozea.
Ceilalţi crescători de animale care nu fac, încă, parte din Asociaţia Crescătorilor de Bovine „Dumbrava”  se pot înscrie contra unei taxe de zece lei. Aceasta nu este singura din comunitate, în satul Urleta existând alte două astfel de asociaţii. E. T.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co