Administratie

Băneştenii nu mai plătesc paza de noapte

La ultima şedinţă a Consiliului Local Băneşti s-a hotărât ca taxa de 30 lei pentru pază, să fie eliminată.

Comuna se afla printre puţinele localităţii din ţară în care cetăţenii erau obligaţi să plătească o sumă reprezentând contravaloarea asigurării pazei pentru o noapte. „Am dat o dispoziţie prin care am desfiinţat taxa de pază care era de 30 de lei pe an. Ţinând cont că veniturile pensionarilor şi, în general, ale salariaţilor sunt destul de mici, am conssiderat că e bine să renunţăm la ea”, a explicat  – primarul comunei Băneşti, Gheorghe Stoica.
De acum înainte, de siguranţa locuitorilor se vor ocupa numai agenţii Poliţiei Locale Băneşti. „Paza va fi efectuată numai de agenţii Poliţiei Locale. Înainte era efectuată şi de către cei care nu aveau posibilitate să achite taxa de pază. Pe baza unui grafic întocmit de Poliţia Locală executau paza pe raza localităţii împreună cu aceasta”, a declarat primarul Gheorghe Stoica.

E bine şi cu impozitul…
Mai mult, tot în cadrul aceleiaşi şedinţe s-a stabilit ca dările să nu fie majorate. „Am hotărât ca impozitele şi taxele să rămână echivalente cu anul 2012, iar la maşini chiar au scăzut puţin, aproximativ cu zece lei”, a spus edilul Gheorghe Stoica.
Băneştenii sunt mai mult decât mulţumiţi de deciziile luate de administraţia locală. Aceştia speră să aibă parte, în continuare, de lucruri bune din partea autorităţilor. „Renunţarea la plata taxei de pază e cel mai bun lucru. Am înţeles că eram singura comună care făceam aşa ceva. E o cheltuială în minus”, a spus o localnică din Băneşti. „Pentru pensiile noastre e super…, dar eu ştiu ce va fi mai departe? Să vedem când le-om plăti… Renunţarea la taxă e şi mai bună, că era degeaba… Deocamdată merge bine treaba”, a declarat o altă persoană.
Tot la început de an, edilul şef din Băneşti a iniţiat un proiect prin care doreşte să reducă numărul foarte mare de accidente care au loc pe DN1 în zona localităţii pe care o conduce, respectiv amenajarea unui sens giratoriu. Elena TOMA

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co