Inca un pas spre a avea autobuze noi, romanesti, pe strazile din Ploiesti

Suntem mai aproape cu un pas de a avea, în sfârșit, autobuze noi, fabricate în România, nu aduse la mâna a doua din străinătate, pe străzile din Ploiești. Asta, după ce contestația depusă de o firmă turcească la licitația unde fusese desemnată câștigătoare firma românească EURO BUS Diamond, a fost respinsă ca inadmisibilă și nefondată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.
Primăria Municipiului Ploiești a desemnat compania românească drept câștigătorul licitației pentru cumpărarea a 50 de autobuze noi, dar rezultatul a fost contestat de turcii de la Anadolu. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a soluționat, joi, litigiul.
Potrivit TransPloiești, Consiliul a decis respingerea contestaţiei formulată de turci ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca nefondată.
Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare la Curtea de Apel.