Actualitate

În stare gravă

politist-injunghiatAgentul șef Gabriel Mihai, politistul înjunghiat în urmă cu două săptămâni, de către un bețiv pe care l-a luat din stradă, se zbate acum între viață și moarte la un spital din București.

Medicii din Ploieşti au descoperit prea târziu că, în afară de plămânul atins de cutit, acesta avea şi intestinul perforat în două locuri, cu același obiect, așa că bietul om a făcut septicemie.
Acum viața sa atârnă de un fir de păr, sau, mai exact, de o minune pe care ar putea să o facă medicii unui spital din Viena, unde bărbatul va fi transferat. Colegii săi din sindicat, și nu doar ei, l-au vizitat și au rămas descumpăniți.

Polițiștii au reușit să strângă până acum 3.000 de lei pentru a-l ajuta pe colegul lor. Cât despre medicii ploieșteni care nu au observat la timp gravitatea rănii polițistului, se pare că aceștia au fost declarați nevinovați, în urma unei anchete medicale.
Agentul Gabriel Mihai se afla în serviciul de patrulare, cu un jandarm, când l-au descoperit pe omul aflat în avansată stare de ebrietate. Ajuns acasă, oamenii legii i-au cerut acestuia să se legitimeze, dar în loc de acte, polițistul s-a ales cu un cuțit înfipt între coaste. Agresorul se află, deocamdată, într-un spital de neuropsihiatrie, unde urmează a se constata dacă avea, sau nu, discernământ în momentul comiterii faptei.
Dacă se va stabili că știa ce face, acesta va fi cercetat pentru ultraj și, deocamdată, pentru tentativă de omor. Ar scăpa cu minim 12 ani de închisoare. Polițistul pe care l-a înjunghiat are 30 de ani, este tatăl unui copil în vârstă de 5 ani și lucrează în sistem de 11 ani. R. E.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co