Împrumutaţi până peste cap
A venit toamna şi odată cu ea problemele oamenilor cu venituri mici se acutizează. În această situaţie sunt mai ales pensionarii care o duc din ce în ce mai greu. Caloriferele s-au încălzit deja şi oamenii se gândesc cu groază la prima factură. În plus, mai trebuie să şi mănânce. Dar cum bani nu sunt, mai toţi recurg la împrumuturi. Aşa se face că la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor se înregistrează chiar şi câte 70 de cereri pe zi. “În ultima perioadă, cererile pentru împrumuturi au crescut cu 10%. Oamenii cer bani pentru murături, lemne de iarnă sau întreţinere şi cum la noi sistemul este avantajos preferă să se împrumute de aici”, a spus directorul executiv al CARP Ploieşti, Mădălina Tudor. Oamenii împrumută, de regulă, sume cuprinse între 100 şi cel mult 1.000 de lei.
Împrumutul se acordă în funcţie de venit şi de cotizaţia acumulată. “Nu mă pot descurca cu pensia de 400 de lei. Mai am nevoie de câte ceva prin casă şi nu am la cine apela. Aşa că vin aici”, a spus pensionara Maria Drăgan. Şi cum gigacaloria s-a mai scumpit puţin, conducerea Casei de Ajutor Reciproc se aşteaptă ca în următoarea perioadă numărul cererilor pentru împrumuturi să crească şi mai mult. R. N.