Actualitate

Heirup de dragul prim-ministrului Emil Boc

gropi-si-boc-1Vizita de vineri a premierului Emil Boc a alungat iarna din oraşul Ploieşti. Pe la prânz, cu câteva ore înainte de venirea sa, în oraş se muncea în stil comunist. S-a dat repede zăpada şi s-au făcut plombări asfaltice în zona centrală, pe unde urma să treacă oaspetele de seamă.

Autorităţile locale nu au intervenit oriunde sau peste tot, aşa cum şi-ar dori ploieştenii, ci doar pe artera principală a oraşului, mai exact, în faţa Palatului Administrativ, acolo unde urma să vină premierul. Nu a contat nici că temperaturile nu erau tocmai potrivite pentru turnat plombe, nici că în gropile imense din carosabil băltea apa. Muncitorii de la firma de construcţii angajată de primărie au turnat mixtură asfaltică, după ce, în prealabil, au eliminat apa strânsă în gropi cu o suflătoare specială. Aceştia au recunoscut, însă, că au făcut doar în centru această operaţiune, pentru că aşa li s-a cerut. „Nu ştiam că vine domnul Boc la Ploieşti, dar, azi, şeful ne-a spus să asfaltăm doar aici, în Centru. Am venit de la blocul «Şapte etaje» încoace. Mixtura asta e rece, e specială pentru turnat la temperaturi scăzute”, a precizat unul dintre muncitori.
La câţiva metri mai încolo, pe partea cealaltă a drumului, muncitorii operatorului local de salubritate săpau în ritm alert la eliminarea zăpezii de pe marginea drumului. Forfotă a fost, însă, numai acolo unde urma să ajungă premierul. Pe străzile lăturalnice, pline ochi cu cratere şi nămeţi de zăpadă, nimeni nu a intervenit. Asta i-a enervat foarte tare pe conducătorii auto. „Să vină primarul să asfalteze şi pe aici, că nici nu mai ai cum să eviţi gropile”, a strigat un taximetrist. „Asta-i vreme să torni plombe? Peste câteva zile va fi la fel. Aşa se duc banii noştri pe apa sâmbetei”, a spus şi Marian  Istudor, un alt şofer care a trecut vineri prin faţa Palatului Administrativ. Întrebat ce părere are despre plombele turnate cu puţin înainte de venirea sa, premierul a declarat: „Primarul Poieştiului este un om gospodar şi nu mă îndoiesc că ar fi făcut asta indiferent de cine şi când ar fi venit în oraş”. Noi vom urmări câte zile vor ţine plombele puse vineri, în situaţia în care de atunci a tot plouat şi a nins.

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co