Turism

Guvernul vinde WC-ul public de la Peleş

Executivul vrea să facă bani din vânzarea unui „obiectiv” foarte căutat de turişti pe domeniul Peleş şi anume clădirea care adăposteşte grupurile sanitare, situate lângă aleea principală.

Guvernul a emis şi o hotărâre în acest sens, prin care s-a stabilit ce se va întâmpla cu toaletele. Ele au fost trecute din domeniul public în cel privat şi conform hotărârii, urmează să fie valorificate. Turiştii care au ajuns prin zonă, au constatat că grupul sanitar este închis şi au rămas uimiţi când au aflat motivul. „Guvernul a ajuns să ia bani şi pe rahat. Bună idee. Nu ne-am fi gândit la asta până acum. Există probleme mai importante în ţara asta, dar aleşii noştri îşi îndreaptă atenţia doar pe cele mai bănoase”, a spus turistul Vasile Bunea. Clădirea pe care guvernul are intenţia să o vândă, a fost ridicată după confiscarea de către comunişti a Palatului Peleş şi nu a făcut obiectul retrocedării Casei Regale. „Cred că această hotărâre nu este una serioasă. Guvernul ne uimeşte zilnic cu câte ceva, iar acum cu această privatizare. Abia aştept să vin să văd toaletele privatizate de executiv”, a precizat turistul Matei Ştefan. Clădirea este construită din cărămidă, are terasa acoperită cu carton şi bitum, gaze, apă, încălzire centrală, adăposteşte 8 încăperi, iar suprafaţa totală este de 28 mp. Acum, turiştii pot folosi doar grupurile sanitare din incinta muzeului, situate în apropierea casei de bilete. Adelina ANEI

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co