Actualitate

Flăcările au mistuit mansarda unui hotel

Un incendiu puternic a avut loc, săptămâna trecută, la un hotel de patru stele din Predeal, iar flăcările au mistuit acoperişul pe o suprafaţă de 160 de metri pătraţi, patru camere de la mansardă şi alte trei de la etajul al patrulea.

Toţi pompierii din Predeal s-au mobilizat pentru a stinge flocul de la mansarda hotelului. În momentul izbucnirii incendiului, în clădire se aflau turişti cazaţi în două camere şi câţiva muncitori, însă, din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. „Iniţial nu ne-am dat seama ce se întâmplă. A pornit alarma, iar angajaţii hotelului ne-au spus să coborâm repede din camere şi să ieşim afară. Apoi, am simţit fum şi am văzut flăcări mari pe acoperiş”, a povestit un turist din Ungaria. Deşi cei care se aflau în hotel au scăpat teferi, un militar a ajuns la spital cu o hemoragie puternică la mână. S-a tăiat în tabla de pe acoperiş când încerca să stingă flăcările şi a fost transportat de urgenţă la spital. Abia la miezul nopţii, după trei ore de muncă, pompierii au reuşit să lichideze incendiul.  „Din păcate, un coleg s-a accidentat destul de rău în tabla de pe acoperiş. Intervenţia a fost foarte dificilă, deoarece hotelul are şase nivele, inclusiv mansardă”, a explicat comandantul Detaşamentului de Pompieri din staţiunea Predeal, cpt. Lucian Marciu.

Pompierii şi poliţiştii au deschis o anchetă pentru stabilirea cauzei izbucnirii incendiului.
Se efectuau lucrări la mansarda hotelului şi este posibil ca focul să fi pornit din cauza neglijenţei unui muncitor, dar nu este exclusă nici varianta unui scurtcircuit.  A. A.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co