Incident neplăcut astăzi, în localitatea prahoveană Păulești, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri! Motorul autovehiculului a luat foc în timp ce acesta se deplasa. Din fericire, șoferul a reușit să oprească în siguranță pe marginea drumului, iar călătorii au coborât la timp, fără să fie răniți. În zonă a trecut un echipaj de pompieri al Inspectoratului pentru Situații de Urgență...
Un autoturism marca Dacia Logan a luat foc, în această după-amiază, într-o parcare dintr-un cartier al municipiului Ploiești. Incidentul s-a petrecut pe strada Erou Sergent Mateescu Gheorghe din cartierul ploieștean Malu Roșu. Potrivit ISU Prahova, la fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere a focului cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Focul se manifestă la compartimentul motor al autoturismului și,...
O casă de vacanţă din Sinaia a ars complet zilele trecute, în urma unui incendiu. Vecinii au văzut flăcările şi au sunat imediat la 112. La faţa locului au sosit de urgenţă pompierii militari ai detaşamentului din localitate, care au intervenit cu trei autospeciale pentru stingerea focului. Acţiunea a fost dificilă pentru că locuinţa era construită în mare parte din lemn. Oamenii povestesc că...
Un incendiu puternic a avut loc, săptămâna trecută, la un hotel de patru stele din Predeal, iar flăcările au mistuit acoperişul pe o suprafaţă de 160 de metri pătraţi, patru camere de la mansardă şi alte trei de la etajul al patrulea. Toţi pompierii din Predeal s-au mobilizat pentru a stinge flocul de la mansarda hotelului. În momentul izbucnirii incendiului, în clădire se aflau...
Vârful Muntelui Baiu a fost cuprins de flăcări. Un cioban a văzut incendiul şi a dat alerta, însă până au ajuns reprezentanţii Serviciului de Voluntariat pentru Situaţii de Urgenţă din Buşteni, au ars aproape 20 de hectare de vegetaţie. Misiunea salvamontiştilor şi pompierilor din staţiune nu a fost deloc una uşoară, deoarece autospecialele cu apă nu aveau cum să ajungă până în vârful muntelui....
Un incendiu puternic izbucnit, miercurea trecută, la o casă abandonată a produs panică în rândul localnicilor din Sinaia. Dacă pompierii nu interveneau la timp, flăcările se puteau extinde la clădirile învecinate. Imobilul cuprins de flăcări este situat în apropierea Poștei, a unei biserici și instituții CEC și oamenii au privit cu spaimă flăcările de câțiva metri înălțime. Patru autospeciale au ajuns la faţa locului...
Două autospeciale de intervenţie ale pompierilor, două ambulanţe şi poliţia s-au deplasat în trombă, în după-amiaza zilei de miercuri, pe strada Popa Şapcă, din Câmpina, după ce au fost anunţaţi că, în incinta unei societăţi comerciale, a izbucnit un incendiu. Un incendiu care i-a alarmat pe vecini, având în vedere că flăcările erau de culoare argintie. Ajunşi la faţa locului, pompierii au realizat imediat...
Liniştea nopţii de 21 spre 22 octombrie a fost „spartă”, în jurul orei 2, de sirenele a două autospeciale de pompieri, care, după ce a fost primită informaţia că o locuinţă a fost cuprinsă de flăcări, s-au deplasat de urgenţă pe strada Victoriei. Apartamentul de la parter se transformase într-o adevărată torţă. În momentul în care pompierii au început să folosească furtunurile cu apă,...
O maşină sport a fost distrusă de flăcări, luni, pe drumul Cotei, în Sinaia. Şoferul a observat că iese fum de sub capotă şi a sunat imediat la 112. Imediat, la faţa locului, au venit pompierii, care au încercat să stingă cât mai repede focul. În zadar, însă. Acesta s-a extins cu repeziciune, iar din maşină s-a ales scrumul. Din fericire, şoferul nu a...
15.31. Ora la care pompierii militari din Câmpina au fost anunţaţi că în zona bisericii de pe Voila o maşină a fost cuprinsă de flăcări. Au plecat imediat şi… tot imediat au stins incendiul. Numai că din maşină nu a mai rămas mare lucru. Adică a ars în totalitate. Proprietarul nu a avut nimic de reproşat forţelor de intervenţie . Au ajuns în mai...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co