Actualitate

Casă mistuită de flăcări

incendiu-sinaiaO casă de vacanţă din Sinaia a ars complet  zilele trecute, în urma unui incendiu. Vecinii au văzut flăcările şi au sunat imediat la 112. La faţa locului au sosit de urgenţă pompierii militari ai detaşamentului din localitate, care au intervenit cu trei autospeciale pentru stingerea focului.  Acţiunea a fost dificilă pentru că locuinţa era construită în mare parte din lemn. Oamenii povestesc că imobilul de vacanţă a luat foc după ce proprietarii au plecat la Bucureşti, însă nu-şi explică ce ar fi putut declanşa incidentul. „Nu era centrală pornită… Nu are nici gaze, nu are nimic… Au doar curent electric. Se poate verifica dacă a fost forţată vreo uşă sau vreun geam, dar nu cred că a intrat cineva”, a declarat un vecin. „Focul a izbucnit din interior, am înţeles…”, a spus un altul. Poliţiştii şi reprezentanţii ISU Prahova au deschis o anchetă pentru aflarea cauzelor care au dus la producerea incendiului.

Este posibil ca o instalaţie electrică să fii fost lăsată nesupravegheată de către proprietari. A. B.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co