Social

Executări silite la Ploieşti

Mii de ploieşteni s-au trezit cu popriri pe pensii sau salarii din partea fiscului local, după ce nu şi-au plătit taxele sau impozitele locale.
Serviciul Public Finanţe Locale (SPFL) Ploieşti a recurs la executări silite abia după ce a descoperit că lipsesc mulţi bani de la bugetul local, proveniţi tocmai din neîncasarea acestor taxe. Aşa că firme, instituţii sau Casa de Pensii au primit notificări de la Fisc şi au fost obligate să înfiinţeze popriri pe veniturile datornicilor. “Deocamdată sunt 5.000 de contribuabili, mai multe persoane fizice decât juridice şi în total trebuie să recuperăm 8 milioane de lei”, a spus directorul adjunct al SPFL Ploieşti, Gabriel Hodorg. Cei care şi-au plătit dările către stat consideră că este normal să fii tras de mânecă când nu eşti la zi cu datoriile. “Păi trebuie să facă ceva, că aşa nu ar mai plăti nimeni. Dacă alea sunt legile, toată lumea trebuie să se supună. Mai rău e că, de cele mai multe ori, se trage de omul care are de dat câţiva bănuţi, nu de firme care au miliarde de dat la stat”, a spus ploieșteanu Adrian Maftei. Executările silite s-au făcut pentru sume diferite începând de la zece lei, până la câteva milioane. Au scăpat doar cei care datorează sume sub zece lei, deoarece cheltuielile de recuperare în acest caz ar fi mai mari decât recuperarea în sine. R. N.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co