Tribunalul Prahova a emis mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele a doi tineri din Câmpina acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de risc, introducere în ţară de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc pentru consumul propriu. R. A. C. (21 ani) și M. A. (19 ani) au fost prinşi în flagrant de către poliţişti...
Din septembrie, toate instituţiile au fost obligate prin lege să sorteze gunoiul. Din lipsa banilor, în justiția prahoveană legea se aplică grație inventivității personalului care activează în sistem. Atât în birourile Tribunalului Prahova, cât și pe holuri, au apărut mai multe coșuri inscripționate pe categorii de deșeuri – sticlă, plastic și hartie și încă unul pentru gunoiul menajer. Cum legea a apărut în a...
Tudor Sișu, fostul solist al trupei La Familia, a fost prezent, din nou, la Tribunal. De data aceasta la Ploiești, unde a fost citat în procesul deschis după ce, anul trecut, a fost denunțat pentru trafic de droguri. Acesta este cel de-al doilea proces în care Sișu este implicat, după cel de la București de luna trecută, în care a fost condamnat la patru...
La Tribunalul Prahova se simte foarte tare criza financiară care s-a manifestat în judeţ. Judecătorii au fost nevoiţi să soluţioneze mult mai multe cauze de insolvenţă decât înainte de recesiune. Dacă, în 2008, Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ a avut de soluţionat 6.453 de cauze, în 2009, aceloraşi judecători le-au fost prezentate 8.241 de cauze. În materie de contencios, au fost depuse, numai...
Operațiunea menită a ușura obținerea unor documente de către justițiabili și magistrați dă mari bătăi de cap grefierilor, care au muncă în plus de făcut, fără să fie plătiți suplimentar. Investiţii cu fonduri europene, dar implementate…româneşte! Asta se întâmplă şi la Tribunalul Prahova, unde de la începutul anului a fost aplicat sistemul de arhivare electronică. Cele trei aparate performante menite scanării celor mai importante...
Magistraţi puţini, dosare grămadă. Cam aşa ar putea fi explicată, în câteva cuvinte, situaţia existentă la Tribunalul Prahova. Deşi instanţa este prima pe ţară ca număr mic de judecători, cauzele se înmulţesc de la un an la altul. În cursul anului 2009, Tribunalul Prahova a judecat 17.749 de cauze, comparativ cu 17.188, câte au fost pe rol în anul 2008. Creşterea s-a constatat la...
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova au dispus trimiterea în judecată a fostului jandarm Nicolae Niţă pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Acesta e cercetat în stare de arest pentru 14 fapte, toate privind traficul de influenţă, până acum fiind dovedite doar patru dintre ele. Nicolae Niţă a fost arestat preventiv în octombrie 2008 pentru infracţiunea de trafic de influenţă,...
Cornel Penescu şi ceilalţi inculpaţi din dosarul „mită în fotbal” au venit joi degeaba la Tribunalul Prahova. Şi asta pentru că judecătorul de caz este plecat la un curs de perfecţionare, iar instanţa a dispus acordarea unui nou termen intermediar pentru 12 octombrie. Aşa se face că inculpaţii au stat în sala de judecată doar două minute, pentru a li se comunica amânarea. Joi ...
Magistraţii Tribunalului Prahova şi cei de la judecătoriile din circumscripţia sa teritorială au suspendat parţial protestul declanşat pe 31 august. Măsura se va menţine cel puţin până la 1 noiembrie 2009. Aşa că, de săptămâna trecută, s-au reluat şedinţele şi programul cu public de la registratură şi de la apostilă e la fel ca înainte. Magistraţii au luat aceasta măsura pentru a dovedi disponibilitatea la dialog...
Peste 2 săptămâni, Cornel Penescu va fi judecat la Ploieşti. Dosarul său a fost strămutat săptămâna trecută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de la Tribunalul Argeş. Penescu a solicitat strămutarea procesului pe motiv că judecătorii piteşteni ar putea fi influenţaţi de materialele apărute in presa locală. Dosarul penal în care este cercetat finanţatorul clubului FC Argeş a fost înregistrat pe rolul Tribunalului...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co