Casa de Cultură “Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti organizează, mâine, de la ora 17.00, la Muzeul Judeţean de Artă Prahova “Ion Ionescu-Quintus” Ploieşti, Serata “Atitudini”. Cu această ocazie, membrii Cercului de teatru pentru copii al Casei de Cultură “Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești vor susţine recitaluri poetice. Programul va continua cu o succesiune de prelegeri, susţinute de prof. Mădălina Paula Ştefan (“Temele...
Centrul Cultural „Aurel Stroe” din Buşteni a fost, din nou, la sfârşit de săptămână, în prim-planul vieţii artistice de pe Valea Prahovei. Sâmbăta trecută, în cadrul Stagiunii Muzicale 2012 de la Buşteni, a avut loc, pe scena instituţiei amintite, un recital vocal-instrumental de muzică sacră intitulat „Arii şi duete din motete şi oratorii din perioada barocului”. Lucrări de gen, representative, din creaţia lui J.S....
Sâmbăta trecută, în cadrul Stagiunii Muzicale 2012 de la Buşteni, organizată de Muzeul Naţional „George Enescu” – Bucureşti, a avut loc, la Centrul Cultura „Aurel Stroe”, un nou, „Recital în familie”. Mădălina Paşol, la pian, şi fratele său Cătălin Paşol, la violoncel, au oferit o seară de muzică deosebită, prin prestaţia artistică şi prin repertoriul compus din lucrări de Chopin, Rahmaninov, Constantin Dimitrescu, Bela...
Primăvara este plină de daruri muzicale, la Centrul Cultural „Aurel Stroe” din Buşteni. În weekend, a avut loc recitalul Trio Musica Viva cu Andreea Butnaru, la pian, Alexandru Mălaimare, la vioară, şi Florin Mitram, la violoncel, care au interpretat sonata „Arhiducele” de Ludwig Van Beethoven, şi un recital de percuţie susţinut de Doru Roman. Săptămâna aceasta, Centrul Cultural „Aurel Stroe” din Buşteni va găzdui...
Sâmbăta trecută, la Casa de Cultură din Buşteni, a avut loc un recital cameral susţinut de Christophe Giovaninetti – vioară (Franţa) şi Livia Teodorescu-Ciocănea – pian. În program au fost lucrări de Maurice Ravel, Claude Debussy, Bela Bartok şi Johannes Brahms. Recitalul s-a bucurat de aprecierea publicului aflat în sală în număr mare, cei prezenţi aplaudând atât virtuozitatea interpretării, cât şi repertoriul prezentat. La...
O voce divină împletită cu mult bun simţ şi sensibilitate. Aceasta ar putea fi una dintre caracterizările Paulei Selling, artistă care a susţinut un recital la Câmpina, la sfârşitul săptămânii trecute. După reuşita de acum o săptămână, când, împreună cu Ovidiu Cernăuţeanu, a câştigat selecţia finală naţională a Eurovisionului cu melodia „Playing with Fire”, Paula a venit să le cânte şi să-i încânte pe...
Administraţia locală din Buşteni a pregătit pentru turişti şi localnici un cadou special pentru sărbători. La Casa de Cultură din Buşteni, s-a organizat primul concert de colinde din această iarnă. Vasile Şeicaru şi naistul Nicolae Voiculeţ au susţinut un recital de zile mari, în faţa unui public numeros. Sala Casei de Cultură s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru sutele de persoane care au venit...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co