Nu mai este demult un secret pentru nimeni că, la fiecare două-trei zile locuitorii municipiului Ploiești se regăsesc în neplăcuta situație ca, pe timpul nopții, în diferite zone ale orașului să fie beznă. În mod ciudat și hilar, nu puține sunt cazurile când luminile sunt aprinse în timpul zilei. Și asta, în pofida faptului că municipalitatea plătește bani grei societății comerciale în responsabilitatea căreia...
Primăria Ploieşti are în pregătire două proiecte majore care vizează modernizarea sistemului de iluminat public. Dacă acestea vor primi undă verde, oraşul nostru va obţine fonduri europene pentru modernizarea reţelelor şi introducerea cablurilor în subteran, de-a lungul celor două trasee de tramvai din municipiu. Potrivit primarului Adrian Dobre, documentaţia este mai avansată în cazul traseului de tramvaie 102, care include strada Găgeni, începând din...
Lacul Bisericii Locuri de poveste în peisajul de iarnă câmpinean. Promenada se poate face în noi zone ale oraşului, pentru că lucrarea de amenajare a parcului de lângă Lacul Bisericii a fost finalizată. S-a încheiat realizarea sistemului de iluminat şi a aleii perimetrale, s-au montat gardurile ornamentale şi s-au pregătit spaţiile verzi pentru plantările ce se vor face în primăvara acestui an. „S-au propus...
Administraţia locală câmpineană îmbracă şi în acest an oraşul în haine de sărbătoare în aşteptarea lui Moş Crăciun. Suma alocată pentru iluminatul public specific sfârşitului de an este redusă aproape la jumătate faţă de cea de anul trecut. Beculeţe colorate, brăduţi şi cadouri luminoase împodobesc, deja, mai mulţi stâlpi din municipiul Câmpina. Străzile Câmpului intersecţie cu Sălaj, Nicolae Bălcescu, Bulevardul Carol I, Bulevardul Culturii,...
Cartierul Slobozia, Bulevardul Nicolae Bălcescu, cartierul Voila, Strada Plevnei, sunt doar câteva dintre locurile unde administraţia locală din Câmpina a decis să înlocuiască tot ceea ce înseamnă corpuri de iluminat public. Acestea vor fi înlocuite cu unele mai performante, care să reducă cu aproximativ 60% consumul de energie electrică. Dacă până acum, pe o stradă principală, puterea unui corp de iluminat era de 250...
Atmosferă de poveste în Sinaia. Mii de persoane au aşteptat cu sufletul la gură aprinderea iluminatului festiv de sărbători. Spectacolul de lumini a strâns atât localnici, cât şi turişti. Pentru o seară, toţi participanţii s-au simţit ca nişte copii. Chiar dacă zăpada nu şi-a făcut încă apariţia, spiritul sărbătorilor s-a instalat în oraş odată cu aprinderea bradului de Crăciun şi a ornamentelor. Sinaia a...
Mai frumos ca în alţi ani! Aceasta este dorinţa administraţiei locale câmpinene, referitor la instalaţiile de iluminat decorativ pentru sărbătorile de iarnă. Există un buget aprobat de Consiliul Local pentru achiziţionarea de instalaţii noi, care vor fi montate şi în alte zone ale municipiului Câmpina, care, până acum, au fost „văduvite” de lumina oferită de ornamentele viu colorate. Deşi, în această perioadă, problema banilor...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co