
Marie Vrânceanu, o femeie puternică, o persoană care a considerat că poate să ia viaţa în piept şi să plece în Italia, în anul 2000, unde şi-a dat seama că, de fapt, traiul este altfel decât în România – surprinzător şi… uneori chiar periculos-, a lansat o carte la Câmpina. „Am lansat o carte care tratează condiţia femeii emigrante. Personajul principal vine din România...

490 de ani de ani! Atât are cea mai veche carte de la Biblioteca Județeană “Nicolae Iorga” din Ploieşti. Este vorba despre un exemplar din “Ab urbe condita” a lui Titus Livius, păstrat într-un depozit cu anumite condiţii de temperatură. Cartea datează din 1520 şi a fost tipărită la Viena. La fel de valoroase sunt şi “Cazania lui Varlaam”, tipărită la Iaşi, în 1643,...

Dublă lansare de carte, miercurea trecută, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploiești. Doi angajați ai Bibliotecii Județene “Nicoale Iorga” din Ploiești au demonstrat că lucrul cu scrierile înseamnă multă pasiune, care poate fi foarte ușor transpusă în propria lucrare. Kristinca Alina Cătunescu și Sorin Bocioacă și-au prezentat scrierile în fața mai multor colegi bibliotecari, dar și a unor liceeni aduși la eveniment...

Vineri şi sâmbătă au fost, pentru câmpineni, două zile dedicate lecturii, în cadrul acţiunii intitulate „Lecturi urbane”. Tineri care ştiu cât de plăcut este să ţii o carte în mână au ieşit, vineri, în parcul Milia să ofere tuturor o carte, să promoveze cititul în spaţiul public. „Oamenii sunt foarte receptivi şi la cea de-a doua ediţie. Am aşteptat cât mai multă lume alături...

Casinoul din Perla Carpaților a găzduit timp de patru zile „Salonul de Carte, Presă şi Muzică”. Evenimentul, menit să crească potenţialul cultural şi educaţional al staţiunii, a reunit peste 50 de edituri şi 20 de minorităţi naţionale. Publicul, format din turişti şi localnici, a avut prilejul să se întâlnească cu scriitorii preferaţi, să participe la demonstraţii de măiestrie artizanală şi la recitaluri de poezie...

Colegiul Tehnic “Constantin Istrati” din Câmpina a fost gazda lansării unei cărţi de mare valoare, ale cărei rânduri subliniază valoarea incontestabilă a petrolului, istoria şi influenţele foarte mari pe care acesta le-a avut asupra întregii lumi. „Această zonă, cândva, şi e trist că subliniez acest lucru, a constituit un nume, nu pentru România, ci pentru întreaga lume. Câmpina a fost un centru extrem de...
Biblioteca Judeţeană „Nicolae Iorga” din Ploieşti a primit, în cursul săptămânii trecute, nu mai puţin de 1.000 de cărţi. Volumele au apărut anul trecut şi au făcut obiectul unei donaţii a Bibliotecii Naţionale a României. O parte din cărţile primite vor fi distribuite bibliotecilor de pe teritoriul judeţului. Conducerea instituţiei ploieştene se pregăteşte să şi cumpere cărţi în cursul acestui an, în acest sens...

Un adolescent cu probleme psihice, din Posada, vrea cu orice preţ să-şi finalizeze studiile. Băiatul a bătut la uşa Centrului Şcolar Special din Breaza şi i-a rugat pe dascăli să-l primească în rândul elevilor. Povestea lui Sergiu Ionescu, un băiat în vârstă de 17 ani, originar din Posada-Comarnic, este cu adevărat una care merită spusă tuturor. Am aflat-o când am trecut pragul instituţiei şi...

La Casa Municipală de Cultură din Câmpina a avut loc, sâmbătă, lansarea cărţii lui Gherasim Rusu Togan, „Câmpina la hotarul dintre lumi”. Această carte tratează evenimentele din decembrie 1989, aşa cum au fost ele „simţite” în acest municipiu. Subiectul cărţii este un decembrie care a schimbat multe destine. După 20 de ani de la acele întâmplări, mulţi retrăiesc bucuria, spaima, ura sau speranţa de...

Lansare de carte la Buşteni Duminică, la Casa de Cultură din Buşteni, cunoscutul comentator sportiv Ilie Dobre şi-a lansat cartea intitulată „Performerul de pe crestele Caraimanului” – Emanoil Savin. Autorul a scos pe piaţă cartea cu numărul 42, carte ce a dedicat-o primarului din Buşteni. La eveniment au participat sute de persoane, dornice să intre în posesia cărţii. Printre invitaţi s-au numărat artişti şi...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co