Cartea aurului negru
Colegiul Tehnic “Constantin Istrati” din Câmpina a fost gazda lansării unei cărţi de mare valoare, ale cărei rânduri subliniază valoarea incontestabilă a petrolului, istoria şi influenţele foarte mari pe care acesta le-a avut asupra întregii lumi.
„Această zonă, cândva, şi e trist că subliniez acest lucru, a constituit un nume, nu pentru România, ci pentru întreaga lume. Câmpina a fost un centru extrem de important, în secolul al 19-lea, pentru explozia care a avut loc în domeniul industriei petroliere”, a spus unul dintre autorii cărţilor prezentate, Ştefan-Traian Mocuţa.
„Istoria petrolului în România” este o carte ce se adresează persoanelor de toate vârstele. O prezentare asemănătoare a avut şi cartea „Industria de petrol şi gaze în România”, aparţinând tot profesorului Ion Ştefănescu, şi doctorului inginer Ştefan-Traian Mocuţa. Găsim aici o coincidenţă a efortului cu rezultatul. Aurul negru a fost, cândva, emblemă şi pentru municipiul Câmpina.
O instituție de mare valoare…
„Institutul de Cercetări şi Proiectări Tehnologice din Câmpina, instituţie care se topeşte văzând cu ochii, în care mai sunt câteva sute de angajaţi, institut care, în momentul în care am preluat conducerea lui avea 3.500 de oameni, era o instituţie extrem de puternică şi cunoscută pe plan mondial”, a mai spus Ştefan-Traian Mocuţa, în cadrul întâlnirii prilejuite de lansare.
Cartea lansată la mijlocul săptămânii trecute este structurată în patru perioade istorice. Citind-o, fiecare dintre noi probabil că ar rămâne cu un gusta amar, atunci când ar face comparaţie între importanţa și exploatarea de demult a petrolului pe plan mondial şi… cea de acum! D. R.